Cum să îți decorezi casa pentru sărbătorile de Paște

Decor de paste

Este adevărat că atunci când ne gândim la zile de Paște, rețetele culinare sunt primele care ne vin în minte: ouăle roșii, pasca, drobul, preparatele din miel. Însă ar fi păcat ca Paștele să se rezume doar la o masă bogată. La fel cum Crăciunul nu înseamnă doar cozonaci, turtă dulce și reni din ciocolată, la fel și zilele de Paște pot aduce un plus de creativitate, entuziasm și viață chiar în casele noastre. Cum? Prin decoruri specifice, simple și ușor de aplicat. Iată în continuare câteva idei numai bune de pus în practică în perioada sărbătorilor pascale.

Alege coronițele pentru Paște 

Coronițele folosite în special pentru decorarea ușii de la intrare nu sunt întâlnite numai în perioada Crăciunului, ci și de Paște. Doar că, evident, simbolurile sunt diferite. Poți alege să creezi chiar tu coronițele: în locul crengilor de brad, poți folosi 12-15 nuiele sau ramuri de salcie („mâțișori”, cum se mai numesc în limbaj popular), pe care să le prinzi sub forma unui cerc. La baza lui poți lega mai multe flori, fie naturale, fie artificiale, câteva ouă colorate, din polistiren, doi iepurași decorativi, iar în partea de sus poți pune o fundă din dantelă. Efectul obținut va avea un real succes. 

Accesorii decor paste

De asemenea, alături de coronițe poți folosi și coșulețele decorative. Alege un coș încăpător, cu mânere din sârmă și nuiele. Așază în el iarbă decorativă, lalele, ouă decorative sau păsări confecționate din fetru. Agață-l de ușă și, cu siguranță, prietenii, vecinii sau rudele care vor veni la tine în vizită vor fi întâmpinați în mod surprinzător. 

Decoratiuni paste

Nu uita de copăceii decorați cu ouă de Paște 

Aceștia pot fi atracția principală a livingului tău sau a gradinii tale, dacă te numeri printre norocoșii care dețin una. Cu puțină imaginație, poți crea decorațiuni mai mult decât ingenioase. Adună câteva crenguțe înflorite de zarzăr, cireș, vișin, măr, magnolie și pune-le în apă într-o vază înaltă. Ia câteva bucăți albe de carton, decupează-le în formă ovală și apoi pictează-le în multe culori, astfel încât formele obținute să arate ca niște ouă încondeiate. Când sunt gata, agață-le cu panglici colorate de crenguțele din vază. Copăcelul îl poți pune într-un colț, în living, alături de alte decorațiuni specifice Paștelui. De asemenea, în locul modelelor din carton, poți folosi ouă decorative din polistiren sau alte materiale ușoare. 

Decor oua pasti

Detaliile contează

Pentru a da un aer „cosy” mesei de Paște, poți alege să decorezi unul dintre pereții livingului cu instalații ce au luminițele în formă de ouă în culori pastelate sau poți așeza pe masă câteva lumânări. Pentru un plus de creativitate, le poți pune în coaja unor ouă vopsite.

Oua decorative

Alege stilul floral 

Invită culorile și armonia primăverii la masa festiva de Paște. Nu uita că Paștele este un simbol al renașterii, al naturii, al momentului în care, după iarna grea, totul revine la viață și devine verde. Așa că plantele de sezon sunt ideale pentru a ne aminti de toate aceste semnificații. Pregătește un aranjament floral pe care să îl așezi de la un capăt la celălalt al mesei de Paște. Pune, atât pe masa de Paște, cât și în alte locuri ale casei tale câte o vază cu lalele, liliac, zambile, frezii, narcise și, mai mult ca sigur, locuința ta va avea nu doar aspectul primăverii, ci și mireasma specifică. 

Decoratiuni oua de pasti

Așadar, pe lângă preparatele culinare specifice, decorarea casei cu ocazia sărbătorilor de Paște poate deveni și ea o tradiție. Dacă ai copii, implică-i în acest proiect și creați împreună cea mai primitoare atmosferă de sărbătoare. Rezultatul obținut împreună cu siguranță vă va depăși așteptările.

Adresa ta de email nu va fi publicată pe site. Câmpurile marcate cu steluță* trebuie completate.

*