Utile

Întrebări pe care să ți le pui înainte să cumperi un apartament

Dacă ești o persoană aflată în căutarea stabilității și îți dorești să poți oferi familiei tale confortul pe care îl merită, una din cele mai bune decizii pe care ai putea să le iei este să cumperi o locuință unde aceștia s-ar putea simți în totală siguranță.

 După ce ai consultat oferta cu apartamente de vânzare de pe Storia.ro și ți-ai ales cel puțin trei variante care ți se par a fi cel mai apropiate de idealul tău, trebuie să îți răspunzi la câteva întrebări, ca să știi pe care dintre locuințe urmează să le vizionezi și să afli dacă îți plac cu adevărat. 

Câți bani va mai trebui să investești?

Dacă locuința nu se află tocmai în stadiul pe care ți-l dorești și mai necesită reparații sau finisări, prețul la care este scoasă pe piață nu va fi cel final pentru că, se înțelege, te vei ocupa personal de completarea lucrărilor. Asta ar mai putea scoate bani frumoși din buzunarul tău, așa că fii atent la aparențe și notează tot ce ai vrea să schimbi. Doar așa vei afla dacă îți permiți sau nu apartamentul pe care ai pus ochii.

Cât de mare ar fi rata?

Presupunând că nu ai câștigat de curând la loterie și nici nu ai primit o moștenire neașteptată de la vreo rudă de care nici nu știai că există până să îți scrie numele în testament, cel mai probabil vei apela la ajutorul unei bănci. Instituția îți va finanța visul prin intermediul unui credit de Prima Casă sau unul ipotecar, în funcție de veniturile tale, vârsta pe care o ai și antecedentele tale fiscale. Desigur, întreaga sumă pe care o împrumuți de la bancă va fi împărțită în rate egale, care vor cuprinde și dobânda, și care se vor întinde pe câțiva ani buni. În tot acest timp, tu îți vei lua angajamentul că vei achita, lună de lună, ratele creditului. Trebuie să te gândești în perspectivă și să fii sincer cu tine și jumătatea ta. Venitul familiei vă va permite să plătiți banca și să vă puteți bucura de banii rămași pentru a trăi cel puțin decent?

Ai planuri de investiție pe termen lung?

Dacă visezi să devii propriul tău șef și să îți înființezi o firmă în viitorul apropiat, s-ar putea ca o cheltuială de asemenea anvergură cum este cumpărarea unei locuințe să îți dea peste cap planurile. Vei depinde de o anumită sumă care se va duce direct către banca la care ai încheiat acordul pentru credit și nu îți vei permite să riști prea mult în afaceri, pentru că vei avea obligații lunare către instituția financiară. Dacă ești angajat pe un post bun, care îți asigură o ascensiune continuă și un venit bun, ești în siguranță.

Ești o persoană statornică?

Și că tot veni vorba de locul de muncă, ce îți place să faci pentru a câștiga simbria lunară? Jobul tău presupune deplasări dese sau de lungă durată în afara orașului sau în afara țării? Ce te-ar avantaja mai mult, să îți anunți proprietarul că eliberezi apartamentul și că de luna viitoare te muți în altă parte a lumii sau să aștepți să se vândă sau închirieze casa ca să poți pleca? 

Ești o persoană cu spirit de gospodar?

Îți place să îți asumi responsabilități și să te apuci de reparații, când e cazul, chiar tu, pe cheltuiala ta, sau preferi să anunți proprietarul că trebuie schimbată instalația sanitară, pentru că a început să piardă apă? 

Răspunde sincer la aceste întrebări ca să poți pleca la vânătoarea de apartamente echipat corespunzător și să te poți bucura în cel mai scurt timp de ceea ce te face fericit – o achiziție sau o închiriere. 

Ultima editare: 16 iunie 2020
Back to top button