Organizare

Cum să te muți mai ușor atunci când ai copii

Un copil este întotdeauna o binecuvântare. Familia este completă, mesele împreună sunt mai plăcute, iar zilele libere sunt condimentate cu veselie. Totuși, vine o perioadă când trebuie să vă schimbați domiciliul și e posibil să te streseze gândul că nu vei reuși să te muți, avându-i pe cei mici prin preajmă. Nu trebuie să îți faci nicio problemă din acest punct de vedere, ci să întorci situația în favoarea ta. Cum poți muta totul în noua ta casă, având copiii aproape? 

Angrenează-i în procesul mutării

 

Știi foarte bine că e indicat să îi cuprinzi în toate activitățile pe care le ai și mai ales să îi responsabilizezi, dându-le sarcini pe măsura vârstei lor. Îi poți susține să înceapă să își pună lucrurile în bagaje. Jucăriile, hainele și așternuturile trebuie așezate în cutii sau genți, pentru un transport în siguranță al lucrurilor și nu e deloc greu ca micuții tăi să facă asta. Transformă totul într-un joc și stabilește recompense pentru cine termină primul de împachetat totul, cât timp tu te ocupi de mobilier sau de alte alte aspecte destinate adulților. Nu uita să le și oferi ce le-ai promis, ca să nu se simtă mințiți.

 

Căutați un loc nou împreună

 

Dacă nu ai ales deja o altă locuință pe care urmează să o faceți noul vostru cămin, roagă-i să te ajute să căutați împreună una. Te poți baza pe ei, pentru că ei sunt sinceri și îți vor spune dacă le place sau nu ceva din ofertele pe care le consultați. Lasă-i să își aleagă singuri camerele unde vor vrea să stea și consultă-i la fiecare pas pe care îl faci în procesul de închiriere sau vânzare, ai fi surprins să afli cât de inventivi sunt și, în acest fel, se vor simți cu adevărat importanți în familie.

 

Vizitați împreună cartierul

 

Înainte să luați decizia finală, mergeți într-o plimbare în zona vizată și observați detaliile. Este un loc sigur pentru o familie? Copiii au acces la un parc special creat pentru ei sau măcar la un loc cu verdeață? Zona este rău famată, sau vei putea ajunge și mai târziu acasă, fără a avea probleme? Școala este departe de voi, sau copiii tăi pot merge și pe jos până la ea? Vecinii sunt simpatici sau sunt genul care se supără la orice zgomot făcut de cei mici? Trebuie să treci toate aceste aspecte în revistă, ca să nu regreți mai târziu alegerea făcută. 

 

Plănuiește o petrecere de casă nouă

 

Micuții tăi vor fi un pic debusolați de mutare, ceea ce e foarte normal. Poți atenua o senzație de nesiguranță, organizând o petrecere de casă nouă, la care să participe și ei activ. Îi poți ajuta să se integreze mai ușor în noul colectiv al cartierului, invitând și alți vecini, care să aducă copiii lor la eveniment. Le poți închiria un magician, ca să îi anime, sau un entertainer care îi va picta pe față în personajele lor de desene animate preferate. 

 

Să îți schimbi locuința nu este o etapă foarte plăcută din viața ta, mai ales dacă intervine stresul că cei mici îți vor îngreuna procesul. Dacă îi vei face parte din activitățile programate, totul va merge strună și vă veți bucura în cel mai scurt timp de noua locuință.

Ultima editare: 16 iunie 2020

Raluca Alexandra Cozmenco

De mai bine de un an scrie articole pentru unul dintre cele mai mari bloguri de design interior din România. Crede cu tărie că designul și atmosfera locurilor în care trăim și muncim ne influențează starea de spirit și o fascinează felul în care un spațiu își schimbă aerul numai prin repoziționarea unora dintre obiectele de decor deja existente.
Back to top button