Design Interior

Sfaturi utile care transformă un dormitor micuț într-un spațiu perfect pentru odihnă

Atunci când locuiești într-un apartament micuț, e posibil să ai nevoie de câteva sfaturi pentru a putea organiza eficient spațiul de care dispui, ca să nu resimți lipsa unor camere de dimensiuni mari. Privește partea plină a paharului: o locuință mică înseamnă mai puțin timp consumat pentru curățenie și, implicit, o întreținere a acestuia mai accesibilă și un mediu mult mai intim. Să stai într-un apartament mic nu este neapărat un dezavantaj, însă ai nevoie de câteva idei pe care să le pui în practică, pentru a te putea bucura de liniștea căminului tău. 

Când ești acasă, cel mai mult timp îl petreci stând în dormitor. Ideal ar fi să te odihnești o treime dintr-o zi, dar, chiar și atunci când e vorba de un număr mai mic de ore de somn, tot dormitorul rămâne probabil camera în care stai cel mai mult, așa că trebuie să acorzi o atenție aparte acestei încăperi.

  • Amenajează în funcție de stil
  • Alege mobilier funcțional
  • Decorează minimalist
  • Cele mai potrivite culori pentru o stare relaxantă și un somn odihnitor
  • Cum amenajezi un dormitor odihnitor
  • Care este temperatura optimă pentru un somn odihnitor

Amenajează în funcție de stil 

Stilul în care dorești să-ți amenajezi dormitorul depinde de gusturile, preferințele și bugetul de care dispui, însă este important ca acesta să fie ales în concordanță cu amenajarea întregii locuințe, fie că stai la casă, fie într-un apartament. În ceea ce privește stilul de amenajare, nu există reguli general valabile, trebuie doar să te asiguri ca elementele și decorațiunile alese să nu încarce foarte mult spațiul.

Dormitor modern

Stilul modern este caracterizat de linii fine, puține elemente decorative și forme cât mai precise. Fiind total opus stilului tradițional, aici vei găsi doar forme plane, lipsa materialelor textile încărcate și cât mai puține accesorii decorative. Chiar dacă stilul modern nu pare foarte primitor din punct de vedere vizual, poți echilibra gama cromatică prin finisaje și corpuri de mobilier bine alese. Astfel, într-un dormitor modern, chiar dacă este foarte mic, este recomandat să optezi pentru mobilier multifuncțional în linii drepte, o paletă de culori simplă cu alb, negru, gri sau bej și cât mai puține accesorii.

Dormitor clasic

Albul este culoarea predominantă a acestui stil, dar și pastelurile precum rozul deschis sau nuanțele calde de bej și crem. Acestea se potrivesc perfect cu nuanțele închise ale pieselor de mobilier. Dacă preferi stilul elegant, te poți orienta spre un dormitor în stil clasic, indiferent de dimensiunile mici ale acestuia. Mobilierul clasic este mai dificil de integrat într-un dormitor de mici dimensiuni, însă te poți rezuma la câteva piese și elemente de decor, pentru a rămâne cu suficient spațiu în cameră.

Dormitor vintage

Stilul vintage este definit de imprimeurile elegante și de țesăturile cu broderie cât mai bogată. Un dormitor vintage înseamnă, de asemenea, linii elegante, cu textile fine și cât mai multe piese de mobilier din lemn masiv. Dacă dorești să amenajezi dormitorul de mici dimensiuni în stil vintage, alege un pat cu o tăblie cu cât mai multe detalii, podea în culori deschise și un covor pastelat sau în nuanțe contrastante. Poți opta pentru piese de mobilier elegante, însă nu alege unele foarte voluminoase. Oglinzile și corpurile de iluminat sunt importante în designul vintage, pentru că dau senzația de spații generoase.

Dormitor contemporan

Deși sunt adesea confundate, stilul contemporan și cel modern sunt foarte diferite. Stilul modern este reprezentat de simplitate, iar cel contemporan aduce în prim-plan diversitatea culorilor, a formelor și a materialelor. Pentru a amenaja un dormitor mic în stil contemporan, este recomandat să optezi pentru elemente și obiecte de decor colorate și supradimensionate. Alege piese de mobilier simple și încearcă să creezi puncte de atracție, cu ajutorul elementelor de decor în forme armonioase.

Alege mobilier funcțional 

Un lucru extrem de important în amenajarea dormitorului de mici dimensiuni este modul de dispunere a pieselor de mobilier, pentru a obține un spațiu cât mai util și pentru a avea acces ușor la toate lucrurile de care ai nevoie.

  • Patul

Patul este, în general, piesa centrală a oricărui dormitor, iar pentru a obține ambientul potrivit, este recomandat ca acesta să fie amplasat cât mai departe de ușă, în așa fel încât să nu încurce culoarele de trecere prin dormitor. În plus, este important să alegi un pat de dimensiuni potrivite pentru spațiul de care dispui, pentru ca acesta să nu ocupe foarte mult din încăpere. În cazul în care locuiești într-o casa cu dimensiuni obișnuite, încearcă să alegi un pat cât mai confortabil, chiar dacă este mic, pentru a avea un somn odihnitor.

  • Dulapul de haine

Există numeroase soluții de depozitare pentru haine, chiar și într-un dormitor de mici dimensiuni. Alege un dulap cu oglinzi mari, pentru a crea iluzia de spațiu, sau un suport ori stender cu umerașe și rafturi pentru haine. Nu sunt recomandate dulapurile mari, din lemn masiv, deoarece ocupă foarte mult spațiu.

  • Spații de depozitare

Piesele de mobilier cu spații de depozitare sunt ideale într-un dormitor de mici dimensiuni. De aceea, este recomandat să optezi pentru un pat cu sertare de depozitare laterale sau sub saltea, unde poți păstra pernele în plus sau seturile de lenjerie. De asemenea, un dressing cu multe spații de depozitare sau o comodă cu sertare ar putea fi alegerea ideală, dacă nu dispui de spațiu în dormitor.

  • Alege mobilier suspendat

Mobila suspendată este alegerea potrivită pentru persoanele care, deși locuiesc într-un apartament mic, au nevoie de spații pentru a păstra lucrurile în mod organizat. Alege astfel de piese de mobilier în amenajarea dormitorului mic, însă ai grija ca înălțimea camerei să permită accesul ușor la toate lucrurile de care ai nevoie.

Decorează minimalist  

Obiectele de decor te pot ajuta să obții efectul vizual al unui dormitor mai spațios. Renunță la elementele de decor mici și în exces și optează pentru elemente supradimensionate, așa cum sunt vazele sau tablourile, care au rolul de a masca dimensiunile reduse ale camerei.

  • Alege o singură paletă de culori. Cine a spus că doar albul deschide și dă impresia de spațiu mai mare? Orice culoare pastel poate obține același efect, mai ales în combinația perfectă cu alte nuanțe. Totuși, este recomandat să te limitezi la maximum trei culori și să le distribui cât mai uniform în încăpere;
  • Evită perdelele. O cameră mică are nevoie de cât mai multă lumină naturală, așa că nu este nevoie să mai agăți la geamuri perdele sau draperii. Pentru intimitate, poți opta pentru rulourile textile de culoare deschisă, pe care ziua să le strângi; 
  • Folosește oglinzi. Acestea te pot ajuta să păcălești ochiul și să dai impresia unui spațiu mai larg decât în realitate;
  • Colorează un singur perete. Dacă dormitorul are formă dreptunghiulară, pune accentul pe cel mai îndepărtat perete al camerei, privind din ușă. Creând un centru al atracției într-o cameră, vei reuși să faci ca încăperea să pară mai mare; 
  • Folosește puține elemente de decor. Cât mai puține forme și finisaje cât mai simple vor da impresia unei camere aerisite și îți vor veni în ajutor, atunci când încerci să te relaxezi. 

Cele mai potrivite culori pentru o stare relaxantă și un somn odihnitor 

Chiar dacă este important ca dormitorul să fie amenajat în culorile tale preferate, e bine să ții cont de nuanțele pe care le alegi, pentru a se potrivi cât mai bine spațiului. Atunci când vorbim de un dormitor mic, culorile sunt esențiale pentru a crea atmosfera din încăpere, deoarece acestea ne influențează percepția asupra spațiului.

O alegere potrivită sunt culorile pe care le regăsim în natură: bej, maro, portocaliu sau galben. Aceste culori se folosesc mai ales în stilul modern și în cel contemporan de amenajare, iar nuanțele deschise ale acestora au calitatea de a face un dormitor mic să pară mai încăpător și mai luminat.

Nuanțele de albastru și de verde sunt foarte des alese, datorită senzației de relaxare pe care o conferă oricărei încăperi. Evită nuanțele foarte închise ale acestor culori în dormitoarele mici, deoarece vor face camera să pară aglomerată.

O altă soluție cromatică potrivită este albul, deoarece creează lumină și spațiu în orice cameră, indiferent de dimensiunile acesteia. Totuși, ține cont de faptul că este o culoare destul de rece, care uneori poate face o încăpere să pară neprimitoare. Alege piese de mobilier și decorațiuni colorate, care să echilibreze vizual ansamblul.

Este recomandat să optezi pentru cele mai deschise culori în dormitoarele mici, pentru a crea iluzia optică de spațiu mai mare decât este în realitate.

Cum amenajezi un dormitor odihnitor 

Indiferent de dimensiuni, dormitorul este spațiul destinat odihnei, somnul fiind extrem de important pentru sănătatea noastră. De aceea, este necesar să fie amenajat cu atenție, pentru a fi confortabil și odihnitor. Modul în care mobilezi și decorezi dormitorul poate să influențeze atât calitatea somnului, cât și starea de spirit, iar principalul scop pe care trebuie să îl îndeplinească un dormitor este de a-ți asigura un somn liniștit. Dacă locuiești în chirie, amenajarea cu ajutorul culorilor este soluția ideală pentru a crea un decor în care să te simți bine, fără a aduce modificări majore spațiului.

Cel mai important aspect al camerei este patul, care trebuie să fie cât mai confortabil și relaxant. Când vine vorba despre propria relaxare, salteaua este elementul care primează pentru un somn bun, de aceea trebuie aleasă cu atenție. Este o investiție pe termen lung, esențială pentru sănătatea și confortul tău. Este recomandat să alegi o saltea dintr-un material care oferă confort termic: pe timpul verii trebuie să lase pielea să respire, în timp ce iarna trebuie să păstreze căldura. De asemenea, este bine ca aceasta să respecte cerințele ergonomice, motiv pentru care trebuie să fie elastică și tare.

Lumina potrivită este esențială pentru un dormitor armonios și un somn odihnitor. Pentru a avea o lumină naturală bună, cea mai indicată orientare este cea către sud-vest. Astfel, lumina soarelui va pătrunde în dormitor în a doua parte a zilei și nu va deranja dimineața.

Alegerea culorilor în dormitor este mai importantă decât crezi. Culorile ne afectează starea emoțională, psihică și chiar pe cea fizică, iar în dormitor, culorile trebuie să te relaxeze, să te calmeze și să te îmbie la odihnă. Chiar dacă ești un mare fan al culorilor puternice, de exemplu roz, galben sau portocaliu, e recomandat să le folosești puțin în spațiul în care dormi, pentru că te vor agita.

Care este temperatura optimă pentru un somn odihnitor 

Temperatura corpului fluctuează natural pe parcursul zilei, atingând valoarea maximă spre seară, când începe să scadă, pregătind organismul pentru somn. Atunci când temperatura corpului scade, creierul primește semnalul că este momentul să meargă la culcare și începe să producă melatonina, hormonul responsabil cu reglarea ceasului biologic și inducerea stării de somnolență. 

Pentru a facilita procesul natural de răcire a corpului și pentru a-ți asigura un somn neîntrerupt, este recomandat ca în dormitor să fie o temperatură mai scăzută decât în restul casei, indiferent de anotimp. Temperatura prea mică va avea efectul contrar, pentru că organismul va fi nevoit să consume mai multă energie pentru a se încălzi, iar acest lucru va întârzia momentul în care vei adormi. 

Pentru adulți, temperatura optimă pentru somn variază între 15 și 19 grade. Temperatura ideală este de 18 grade Celsius, iar o temperatură prea mare pentru un somn liniștit este cea care depășește 24 de grade Celsius. Pentru sugari și copii mici, temperatura optimă pentru somn variază între 18 și 21 de grade. 

Dormim, în medie, aproximativ 26 de ani în toată viața noastră, așa că dormitorul trebuie să fie organizat foarte bine, pentru ca odihna să fie de cea mai bună calitate. Un somn sănătos precede o zi plină de realizări și energie pozitivă, așa că ține cont de sfaturile de mai sus și organizează dormitorul micuț într-un stil cochet.

Ultima editare: 19 iulie 2022

Raluca Alexandra Cozmenco

De mai bine de un an scrie articole pentru unul dintre cele mai mari bloguri de design interior din România. Crede cu tărie că designul și atmosfera locurilor în care trăim și muncim ne influențează starea de spirit și o fascinează felul în care un spațiu își schimbă aerul numai prin repoziționarea unora dintre obiectele de decor deja existente.
Back to top button