Amenajarea unui living room de poveste

Pentru multi dintre noi, livingul sau sufrageria reprezinta cea mai importanta camera din locuinta. Este considerat spatiul comun al tuturor membrilor familiei, locul in care ne intalnim cu prietenii si cu cei dragi – practic, o adevarata inima a casei. Tocmai datorita acestor functii multiple si a incarcaturii emotionale pe care o atasam acestei incaperi, amenajarea livingului devine de multe ori un exercitiu de imaginatie complex, o actiune elaborata si o investitie financiara pe masura.

Atunci cand incepem sa ne gandim la living room-ul de poveste, ideal ar fi sa pornim de la destinatia principala pe care o vom da camerei respective. In functie de asta, vom alege cu o mai mare usurinta mobilierul, culorile si accesoriile.

Va fi un spatiu cald si primitor, dedicat familiei, in care fiecare va avea un loc al lui pentru a-si petrece timpul? Atunci punctul central al unui astfel de living l-ar putea reprezenta masa, in jurul careia familia se aduna dimineata si seara sau in weekend. Suprafata camerei ar putea fi delimitata intr-o zona de dining si o zona de lucru.

Un mobilier functional – o masa care poate fi utilizata si ca birou, taburete care sunt si spatii de depozitare – ar crea un loc potrivit sa raspunda nevoilor tuturor membrilor familiei. Culorile neutre si tonurile blande alese pentru tapet, perdele sau acesorii ar contribui din plin la realizarea unei atmosfere calde si intime.

Dimpotriva, living room-ul va fi un spatiu de socializare, unde seara si la sfarsit de saptamana urmeaza sa te intalnesti cu prietenii sau colegii? In acest caz, elementul central l-ar putea constitui o canapea generoasa, unde sa-si gaseasca loc fiecare invitat. In functie de suprafata disponibila si de preferinte, poti inlocui canapeaua extensibila cu un coltar sau chiar cu mai multe perne, grupate in jurul unei masute joase, de cafea. Masuta – indiferent ca e din lemn sau sticla, poate fi al doilea element principal al ansamblului.

shutterstock_433437940

Pentru o atmosfera dinamica, poti opta pentru mai multa culoare. Aici ai mai multe variante: fie alegi sa varuiesti unul sau doi pereti in tonuri puternice, intense, fie mizezi pe accesorii: perne colorate, covoare, perdele sau draperii. O alta abordare este sa vopsesti usa interioara intr-o nuanta contrastanta. In orice caz, ai grija sa dozezi culoarea pentru un efect general placut: daca ai ales o culoare tare pentru pereti, atunci covorul si mobilierul ar trebui sa fie in tonuri neutre.

Livingul va fi un loc pentru odihna si relaxare, o oaza de liniste in care sa-ti incarci bateriile? In acest caz, elementul in jurul caruia ai putea sa gandesti amenajarea ar putea fi o biblioteca, in care sa asezi cartile preferate si alte obiecte dragi, a caror simpla vedere te bucura.

Lumina este un alt factor care modifica substantial atmosfera dintr-o incapere. Pentru un efect relaxant, alege cat mai multa lumina naturala. Aceasta nu ar trebui sa fie blocata de mobilier inalt sau de perdele groase. Mobila de inaltime medie si perdelele din materiale subtiri, transparente, permit luminii sa intre nestingherita. Pentru iluminat, foloseste mai mai multe surse, de forme diferite, plasate in diverse locuri: lampi cu picior, lustre, aplice, lampadare.

shutterstock_555796129

Indiferent de functia pe care i-o vei aloca livingului tau, ar fi de dorit ca acesta sa fie o incapere cat mai putin aglomerata. Evita, astfel, mobila masiva sau compacta, care ocupa mult loc sau acumularea de prea multe obiecte pe rafturi. In acelasi timp, incearca sa creezi un spatiu cat mai personal, care sa te reprezinte. In definitiv, aceasta va fi camera in care iti vei petrece cel mai mult timp si vrei ca aici sa te simti cat mai bine.

Adresa ta de email nu va fi publicată pe site. Câmpurile marcate cu steluță* trebuie completate.

*