Credite ipotecare

Tot ce trebuie sa stii despre programul Prima Casa 2017

Programul Prima Casa, foarte apreciat inca de la lansarea sa din 2009 datorita avansului de numai 5% pentru achizita unei locuinte, continua si in 2017. Doua miliarde si jumatate de lei sunt fondurile care vor fi alocate bancilor pentru a credita, in continuare, prin programul de stat.

Programul a primit o modificare ce va fi valabila de la inceputul lui 2017. Ce prevede aceasta? Garantia de stat de maximum 50% din valoarea creditului va mai fi valabila doar pentru locuintele cu o vechime mai mica de cinci ani (sau care au fost consolidate in ultimii 5 ani pentru a fi mai rezistente la cutremure), iar pentru cele cu vechime mai mare de cinci ani, garantia statului a fost redusa la 40%. Modificarile aduse nu au scazut interesul pentru acest credit, cererea fiind in continuare ridicata, ceea ce, conform specialistilor din imobiliare, aduce un dezechilibru la nivel national intre cererea si oferta pietei din Romania (circa 250.000 de locuinte).

Cele mai recente date, de la finele lunii octombrie a anului trecut, arata ca de la lansare si pana acum, prin programul Prima Casa au fost acordate 201.080 de garantii, in valoare de 17,2 miliarde de lei, pentru finantari care s-au ridicat la circa 34,4 miliarde de lei.

In 2016, plafonul de garantare a fost de aproape 2,7 miliarde de lei. Pana la finele lunii noiembrie a anului trecut, in programul Prima Casa au fost 767 cereri de plata, din care au fost aprobate pentru plata 502, valoarea totala a garantiilor platite de stat fiind de 41,7 milioane lei. In acelasi timp, au fost respinse 129 de cereri de executare (in total, putin peste 540.000 lei).

Conform datelor din piata, anul trecut, sectorul rezidential a avut un ritm de crestere mai accelarat, fiind date in folosinta cu aproximativ 10% mai multe locuinte.

Ce trebuie sa stii despre programul Prima Casa
Decizia de a oferi garantii mai reduse pentru locuintele mai vechi de cinci ani a fost luata pentru a creste calitatea vietii prin imbunatatirea conditiilor de locuire din tara, acesta fiind chiar obiectivul programului Prima Casa, dupa cum au precizat autoritatile.

Strategia programului pentru perioada 2017-2021 adoptata de Guvernul Ciolos, care prevede stimularea achizitiei de locuinte mai noi, a intrat in vigoare de la 1 ianuarie, iar Finantele au modificat legislatia pentru program.

Masura de diferentiere a categoriilor de locuinte care pot fi, astfel, cumparate prin programul Prima Casa, plus diferentierea procentelor de garantare in functie vechimea locuintelor ce vor fi cumparate, are drept scop cresterea numarului de locuinte din tara, cat si imbunatatirea fondului locativ existent, prin renovarea acestora.

Programul Prima Casa dispune de un plafon anual de garantii de aproape doua miliarde lei (in primii 2 de strategie, respectiv 2017 si 2018) si 1,5 miliarde de lei pentru ultimii 3 ani (intervalul 2019-2021), ceea ce va duce la majorarea predictibilitatii creditelor ce pot fi acordate si contractate prin programul Prima Casa.

Principalul avantaj al programului este avansul de minimum 5%. Creditele se acorda doar in lei, cu o rata a dobanzii variabile formata din ROBOR 3 luni + maximum 2% marja fixa si fara comisioane din partea bancilor (doar comisionul fondului de garantare de 0,49%/an calculat la soldul garantiei statului).

Fata de conditiile de la lansarea programului Prima Casa, in prezent nu mai apar neconcordante in functie de varsta, venit, mediu rural sau urban. De asemenea, conditia aparuta dupa primii ani ai programului, aceea ca beneficiarul creditului sa nu mai aiba in proprietate o alta locuinta cu o suprafata peste 50 mp (singur sau impreuna cu sotul/sotia sau alte persoane si nici nu are in derulare un credit ipotecar), s-a pastrat.

Ce locuinte se incadreaza in program
Program Prima Casa este continuat tocmai redresarea sectorul constructiilor, afectat de criza economica.

Locuintele noi care se incadreaza in cerintele programului Prima Casa sunt cele care respecta cerintele ce permit incadrarea in categoria imobilelor cu destinatia de locuinta, receptionate la terminarea lucrarilor cu cel mult 5 ani inainte de data solicitarii creditului garantat. De asemenea, sunt acceptate si locuintele consolidate cn vederea reducerii riscului adus de cutremure. Aici se adauga acele locuinte ce au trecut prin lucrari de interventie pentru consolidare si/sau pentru reducerea riscului seismic cu maxim 5 ani inainte de a fi cumparata printr-un credit acordat prin Prima Casa. Acest termen, de 5 ani, aplicabil in cazul locuintelor noi si/sau consolidate, este calculat in functie de cand a fost receptionata la terminarea lucrarilor, punct final fiind data solicitarii creditului garantat, informatii ce sunt verificate la analiza dosarului de credit.

Ce prevede programul Prima Casa 2017
Pe langa avansul minim de 5%, si sumele ce pot fi imprumutate de la banci (garantate de stat prin FNGCIMM) sunt neschimbate:
• Achizitie locuinta finalizata sau a unei locuinte nefinalizate, aflate in diverse faze de constructie, destinate achizitionarii dupa finalizare (prin emiterea de catre banca a unei promisiuni unilaterale de creditare): echivalentul in lei a 57.000 Euro;
• Achizitie locuinte noi, construite in baza autorizatiilor de construire eliberate dupa data de 22.02.2010: echivalentul in lei a 66.500 Euro.
• Constructie locuinta:
o echivalentul in Lei a 66.500 Euro, beneficiar individual
o echivalentul in Lei a 71.250 Euro, beneficiar care face parte dintr-o societate de minimum 2 beneficiari
• Perioada de creditare:
o Minim: 120 luni;
o Maxim: 360 luni.

Garantii
Achizitie locuinta:
• ipoteca legala de rang I asupra locuintei finantate prin credit, in favoarea statului roman reprezentat de Ministerul Finantelor Publice si de banca de unde este luat creditul
Constructie locuinta:
• ipoteca legala de rang I asupra terenului si a locuintei viitoare (finantate prin credit), in favoarea statului roman reprezentat de Ministerul Finantelor Publice si a bancii

Dobanda ramane la fel ca in 2016: 2%+ indicele ROBOR. Pentru perioada ianuarie-martie, ROBOR se calculeaza la 0,90%, in crestere usoara fata de prima perioada a anului trecut. In prezent, cea mai mica dobanda din programul Prima Casa este de 2,90%. Si Depozitul Colateral ramane acelasi – solicitantul trebuie sa aiba un depozit cu o suma egala cu trei rate ale dobanzii.

Aici se adauga si comisionul de gestiune catre FNGCIMM, care a ramas la 0,49% pe an din valoarea garantiei, precum si conditia ca locuintele ce sunt cumparate prin program sa se incadreze in clasele de eficienta energetica A, B sau C.

Daca doresti sa achizitionezi o locuinta, garantia creditului o reprezinta imobilul finantat prin acesta. In cazul constructiei, vei garanta creditul cu terenul si locuinta viitoare pe care urmeaza sa o construiesti.

Ultima editare: 16 iunie 2020
Back to top button