Una dintre cele mai puternice tendințe din ultimii ani, în amenajările interioare, rămâne opțiunea pentru culori neutre, care pot fi accesorizate și reaccesorizate cromatic în timp, cu o oarecare flexibilitate. Ideea gusturilor schimbătoare, a trendurilor în succesiune tot mai alertă, face ca această opțiune să pară cea mai bună, într-o perspectivă pe termen lung.

În același timp, dezvoltatorii imobiliari, care vând apartamente gata finisate, mizează în principal tot pe aceeași abordare, pentru a realiza interioare moderne și potrivite, din punct de vedere stilistic, unei plaje cât mai mari de clienți. Fenomenul Airbnb și, în general, sistemul de închirieri în regim hotelier a ajutat și el această tendință. Brusc, față de fondul construit în general în jurul nostru, deficitar atât în funcționalitate cât și în estetică, un astfel de apartament pare tot ce ne-am putea dori. Totul pare corect.

În fiecare an, toată lumea discută despre tendințe și așteaptă cu curiozitate noul WOW în materie de stil. Iar târgurile de profil nu se lasă mai prejos. Prezintă mereu linii noi și combinații inedite de materiale și de culori. Unele sunt imediat acceptate de publicul larg, iar altele rămân mult timp un subiect de discuții pro și contra. În România a durat îndeajuns de mult ca publicul să accepte și să înțeleagă culoarea alb. Astfel, acum este o modă care persistă în continuare, an după an, în timp ce toți negăm vehement că am avut și noi, în secret, cândva, o pasiune pentru un perete portocaliu, pentru pal wenge sau pentru accesorii din inox.

Probabil că la orice mutare apare această întrebare: ce păstrăm și ce aruncăm?

În ultimii douăzeci de ani am asistat la tot felul de tendințe, care au plasat răspunsul la această întrebare în extreme deloc practice. După o istorie gri a colecționatului de nevoie, a fost o vreme în care toată lumea dorea modern, ca declarație vehementă împotriva vechiului. Au fost renegate în acest val tradiții, obiceiuri, materiale și modele autentice, în căutarea vestului și a noii frumuseți. Suspinăm și acum de multe ori văzând prin amenajări rustice diferite piese de mobilier sau decorațiuni și spunem cu nostalgie că „uite, așa ceva aveau și bunicii la țară, dar le-am aruncat.” În realitate, prea puțin am reușit să ne debarasăm de acea atitudine de colecționar de nevoie, doar că s-au schimbat poate obiectele colecționate. Nu mai adunăm borcane, dopuri, piese refolosibile și câte și mai câte, ci decorațiuni, mobilier, haine și în general mărci ale prosperității. Așadar, ce facem cu mobilierul vechi în acest context? Oare chiar mai are un sens într-o casă modernă? Sau recondiționarea lui rămâne un gest costisitor și fără utilitate?

Se întâmplă uneori ca tot designul unui spațiu să graviteze în jurul unui punct central – o piesă valoroasă de mobilier, un tablou, poate o sculptură sau o tapiserie. În acest caz, arta devine motorul casei și spune povestea întregului interior. Ce se întâmplă însă când arta vine în casă abia la sfârșit, după ce spațiul a fost finalizat? Sau, de fapt, când ar trebui să ne gândim la piesele de artă din ambientul nostru?