Ghid imobiliar

Ce trebuie sa stii inainte de a investi intr-o locuinta

Una dintre cele mai importante decizii financiare din viața fiecăruia dintre noi este reprezentată de mutarea în casă nouă. Până la momentul mult visat, în care te vei bucura pe deplin de o locuință perfect funcțională, vei avea de-a face cu o serie de formalități care îți vor solicita din plin atenția. Cu cât mai multă atenție vei acorda etapelor care preced achiziția, cu atât mai mari vor fi șansele de a te simți bine la tine acasă. 

Mai mult

Atunci când faci o schimbare majoră în viața ta, primul lucru pe care îl iei în calcul este să-ți alegi o nouă locuință. Fie că se mărește familia, că reușești să economisești o sumă de bani sau pur și simplu îți dorești ceva nou, schimbarea locuinței este mereu o idee bună. 

Totuși, pentru a te asigura că faci alegerea cea bună și că următoarea ta locuință va satisface nevoile tuturor celor care vor locui în ea, trebuie să ții cont de anumite aspecte. Iată cum îți alegi locuința în funcție de stadiul actual al vieții tale și de preferințe.

Mai mult

Atunci când te gândești să vinzi un apartament îți dorești ca lucrurile să se desfășoare repede, să consumi cât mai puțin timp și să obții exact prețul dorit. Dacă timpul tău liber este limitat sau te afli în altă țară ori ai nevoie urgent de banii obținuți din vânzare, înseamnă că ai pui în balans opțiunea de a apela la serviciile unui agent imobiliar.

Mai mult

Atunci când te afli în căutarea unui apartament, inevitabil le vei lua în considerare pe cele aflate în blocurile noi, care oferă avantajul de a primi locuința la cheie. Te muți rapid, fără a trebui să mai treci prin procesul renovării, costisitor și consumator de timp. Într-un apartament în bloc nou instalația electrică și sanitară nu trebuie schimbate, ai izolație termică exterioară, centrală termică inclusă.

Mai mult

Achiziția unui imobil este o experiență aparte, total diferită de oricare altă cumpărătură pe care ai ocazia să o faci. În antiteză, bunurile de consum general sunt trecute pe lista de cumpărături zilnic, însă într-un apartament sau o casă poți investi chiar și o singură dată în viață. Acest aspect face din pasul de a trece de la chiriaș la proprietar unul extrem de important, care trebuie făcut cu atenție și răbdare. În paralel, dacă vrei să vinzi o locuință, găsirea unui nou proprietar dispus să plătească prețul pretins se poate transforma curând într-o activitate greoaie, peste care ai vrea să treci mai ușor.

Mai mult

În cazul în care îți dorești să achiziționezi un apartament într-un bloc nou (în ansamblu rezidențial), este bine să știi că ai ca opțiune de plată ratele direct la dezvoltator. Ce înseamnă ratele direct la dezvoltator? Este o alternativă a ratelor plătite la bancă atunci când persoana nu este eligibilă pentru un credit bancar sau nu își dorește acest terț în procesul de achiziție. Ratele la dezvoltator înseamnă dobândă 0, dar avans și rate lunare mai mari.

Mai mult