Renovări

Umiditatea aerului din casa ta – ce este, cum te afectează și cum o menții la un nivel optim

Menținerea unui nivel corect al umidității aerului din casa ta este importantă atât pentru sănătatea ta și a familiei tale, cât și pentru locuință în sine. În vreme ce puțină umezeală, astfel încât aerul să nu fie prea uscat, este binevenită, excesul poate duce la apariția unor afecțiuni medicale sau la agravarea celor deja existente. Totodată, ea poate avea efecte negative asupra mobilierului și bunurilor din căminul tău. 

Din fericire, există metode eficiente, cum sunt și cele de mai jos, pentru a măsura nivelul umidității din aer și pentru a-l menține la valori optime, chiar dacă stai într-o casă construită de tine, ori într-un apartament dintr-un bloc nou sau vechi. Totodată, află care sunt cauzele umidității excesive sau prea scăzute și cum îți dai seama că trebuie să iei măsuri pentru a menține aerul sănătos. 

  • Ce este umiditatea aerului și cum îți afectează sănătatea
  • Cauzele umidității excesive sau prea scăzute
  • Cum îți dai seama că nivelul umidității nu este potrivit
  • Care este nivelul optim al umidității aerului din locuință
  • Care este umiditatea optimă în casă
  • Cum obții nivelul ideal de umiditate a aerului din casa ta

Ce este umiditatea aerului și cum îți afectează sănătatea

Dacă faci un exercițiu de imaginație și te uiți la aerul din locuința ta ca la un prosop de hârtie, vei vedea că el absoarbe o anumită cantitate de apă, dar nu în forma ei lichidă, evident, ci gazoasă. Tot procesul va fi influențat de cât de cald sau rece este în încăpere.

Astfel, cu cât temperatura este mai mare, cu atât mai mulți vapori de apă vor putea fi reținuți și, prin urmare, nivelul umidității va fi mai ridicat. 

Ce este umiditatea aerului din locuința ta

Cantitatea de vapori de apă prezenți în aer, exprimată prin raportul în procente dintre tensiunea de vapori reală și tensiunea vaporilor saturați corespunzătoare temperaturii respective, pentru ca aceasta din urmă să devină saturată reprezintă umiditatea din atmosferă. Un nivel ideal al umidității pentru interiorul unei locuințe se încadrează între 30 și 60%. Între aceste valori, corpul tău se va simți confortabil.

În sezonul rece, însă, căldura provenită din calorifere sau alte surse de agent termic poate usca aerul din casa ta, ceea ce devine neplăcut pentru ochii, gâtul sau sinusurile tale. În antiteză, vara, când umiditatea crește foarte mult, te poți trezi invadat de mucegai, insecte sau mirosuri neplăcute pe care cu greu le mai poți elimina. 

Există trei tipuri de umiditate a aerului: relativă, absolută și specifică. Cea mai importantă pentru tine este umiditatea relativă. Pe scurt, iată la ce se referă cele trei concepte:

  • umiditate relativă – reprezintă cantitatea de vapori de apă conținută în aer, raportată la cantitatea maximă (saturația de 100%) care poate fi conținută; temperatura aerului joacă un rol foarte important; aerul cald absoarbe mai multă apă decât cel rece; este cel mai frecvent măsurată;
  • umiditate absolută – cantitatea de vapori de apă conținută de unitatea de volum de aer umed (1 m3); densitatea vaporilor de apă este proporțională cu temperatura absolută; 
  • umiditate specifică – reprezintă cantitatea de vapori de apă conținută într-un kilogram de aer umed; se exprimă în grame sau în kilograme. 

Ce efecte are umiditatea aerului asupra sănătății 

Una dintre cele mai eficiente metode de a menține un nivel optim al umidității aerului, pe parcursul întregului an, este să folosești umidificatoare în timpul iernii, atunci când aerul este în mod natural mai uscat, și dezumidificatoare în timpul verii, atunci când aerul absoarbe mai mulți vapori de aer. În cele ce urmează, afli de ce este atât de important să menții un nivel optim al umidității. 

Probleme cauzate de un nivel prea mare al umidității aerului din casă 

Umiditatea excesivă nu numai că îți creează disconfort fizic, ci îți poate deteriora și locuința, în sine. Iată care sunt principalele efecte ale unui nivel prea mare de umiditate:

  • dezvoltarea alergenilor – umiditatea prea mare favorizează dezvoltarea alergenilor, cum ar fi mucegaiurile, ciupercile sau acarienii; expunerea îndelungată la mucegaiuri, de pildă, irită căile respiratorii și plămânii;
  • înmulțirea virusurilor și bacteriilor – când ai umezeală în cameră, virusurile și bacteriile găsesc condițiile propice pentru a se înmulți; 
  • agravarea simptomelor unor afecțiuni medicale – manifestările alergiilor pot deveni mai severe, pentru că se înmulțesc alergenii care le provoacă; de asemenea, simptomele unor boli, cum ar fi astmul, se pot înrăutăți; pe fondul unui sistem imunitar slăbit, mai ales în cazul bolilor pulmonare cronice, pot să apară infecții pulmonare severe sau pneumonia de hipersensibilitate;
  • apariția condensului – mai ales dacă temperaturile de afară sunt scăzute și în interior este prea cald, poate să apară condensul pe la ferestre și pe pereții locuinței; 
  • apariția senzației că te sufoci – umezeala excesivă, mai ales în timpul verii, îți poate da senzația că te sufoci.

Probleme cauzate de un nivel prea scăzut al umidității aerului din casă

Un nivel al umidității prea scăzut poate avea și el efecte asupra sănătății tale și a celor dragi. Totodată, nu este deloc recomandat nici pentru bunurile din locuința ta. Iată, pe scurt, care sunt cele mai cunoscute consecințe ale umidității scăzute:

  • disconfort fizic;
  • înrăutățirea simptomelor unor afecțiuni medicale – un aer prea uscat poate duce la înrăutățirea simptomelor alergiilor sau astmului; de asemenea, virusurile gripale sau cele care provoacă alte infecții respiratorii se pot înmulți mai rapid; pot să apară și infecții ale sinusurilor;
  • accentuarea senzației de frig – aerul uscat absoarbe moleculele de apă de pe pielea ta, determinându-te să crești temperatura ca să te simți confortabil, folosind energie electrică sau termică în exces;
  • deteriorarea obiectelor din casă – aerul uscat are efecte negative asupra lemnului, astfel că pot să apară crăpături pe parchet, mobilă; totodată, tablourile, fotografiile și chiar colecția ta de timbre se pot decolora și își pierd din strălucire, dacă în aer nu este suficientă apă. 

igrasie de la umiditate din casa

Cauzele umidității excesive sau prea scăzute

Cel mai bun mod de a testa umiditatea din casa ta este să folosești un higrometru, adică dispozitivul care seamănă cu un termometru și care măsoară cantitatea de apă din aer. În funcție de valorile pe care ți le arată, vei ști dacă ai nevoie de un umidificator sau dezumidificator, pentru a regla nivelul umidității.

Reține că un aer curat și sănătos depinde și de raportul temperatură – umiditate. Nivelul umidității este influențat de mai mulți factori, pe care este bine să-i cunoști ca să știi cum să acționezi corect. 

Higrometru valori normale

Pentru un confort sporit, nivelul umidității ar trebui să fie cuprins între 30 și 50%. Pe timpul verii, poate fi tolerat un maxim de 55%. Orice valoare sub 30% sau mai mare de 65% poate crea disconfort și pune probleme structurii locuinței. 

Dacă îți dorești să obții o valoare a umidității cât mai apropiată de realitate, este indicat să testezi higrometrul. 

Cea mai simplă modalitate de a face acest lucru este să acoperi higrometrul timp de șase ore cu o lavetă umedă. După trecerea timpului, higrometrul ar trebui să indice o valoare de aproximativ 95%.

În cazul în care indică mult sub această valoare sau oferă o eroare, este necesară recalibrarea dispozitivului conform instrucțiunilor de pe ambalaj. 

O altă modalitate de a testa higrometrul este să introduci dispozitivul într-o pungă transparentă în care ai pus o linguriță de sare și câteva picături de apă. Atenție! Nu trebuie să obții soluție salină, ci doar sare ușor umezită. Asigură-te că sarea nu intră în higrometru, deoarece poate duce la distrugerea sa. 

Închide punga bine și lasă pentru 6-8 ore. Verifică higrometrul fără a deschide punga. Ar trebui să indice aproximativ 75%. Dacă indică o valoare cu mult sub 75%, necesită recalibrare. 

Indiferent de situație, este indicată recalibrarea dispozitivului la fiecare șase luni. 

Mai jos este un tabel cu valorile normale indicate de higrometru, în funcție de temperatura ambientală. 

Cauzele umidității excesive

Chiar dacă umiditatea excesivă este asociată sezonului cald, există o mulțime de alte cauze pentru care aerul este prea umed:

  • activitățile zilnice – mai ales atunci când ai o familie numeroasă, dușurile fierbinți, gătitul frecvent într-o bucatarie care nu este bine ventilată, spălatul vaselor, utilizarea mașinii de spălat sunt activități care pot crește nivelul umidității; acest lucru se întâmplă în mod special când sistemul de ventilație nu funcționează corect; 
  • uscarea rufelor în casă – pe cât posibil, încearcă să renunți la acest obicei, pentru că uscarea rufelor nu înseamnă altceva decât eliberarea vaporilor de apă în aer, iar în timpul verii, când temperaturile sunt ridicate, acest lucru duce la creșterea umidității; 
  • udarea în exces a plantelor de interior – dacă uzi plantele de interior în exces, apa se va acumula în farfuriile de sub ghivece; dacă acest lucru se suprapune cu temperaturi mari, atunci nivelul umidității aerului poate crește; 
  • pereții neizolați – dacă pereții apartamentului sau ai casei tale nu sunt bine izolați, atunci pot să apară infiltrațiile, ceea ce duce la igrasie și mucegaiuri; totodată, dacă nu ai un sistem de ventilație corespunzător și umiditatea este mare, poate să apară condensul;
  • scurgeri – prin casa ta trec mai multe conducte, pe care este bine să le verifici din când în când, ca să te asiguri că nu există scurgeri; dacă ai țevi care sunt mascate, ai grijă ca pereții din jur să nu fie umezi.

Cauzele unui aer prea uscat

Ca să știi cum să menții un nivel optim al umidității, iată care sunt câteva dintre motivele pentru care aerul din casa ta este prea uscat:

  • aerul rece din timpul iernii – aerul rece din timpul iernii, care pătrunde în locuință, are un nivel mai scăzut de umiditate, ceea ce înseamnă că aduce un plus de uscăciune; folosești sistemele de încălzire, care sunt eficiente pentru a crește temperatura, dar nu îți reglează și nivelul umidității; pentru că aerul e prea uscat, el va absorbi orice vapor de apă, inclusiv moleculele care sunt de obicei pe pielea ta, în mucoasa nazală și așa mai departe; 
  • ușile și ferestrele care nu se închid etanș – pentru ca în locuința ta să nu pătrundă prea mult aer rece, este esențial ca toate ușile și ferestrele să se închidă etanș;
  • sistemele de încălzire – folosirea excesivă a sistemului de încălzire poate fi una dintre cauzele scăderii nivelului de umiditate;
  • nu aerisești suficient – este adevărat că, pe timpul iernii, nu este recomandat ca aerul rece să pătrundă prea des în locuința ta, dar dacă nu aerisești mai deloc, aerul din casă va deveni prea uscat.  

Cum îți dai seama că nivelul umidității nu este potrivit

cauzele umiditatii din casa

Pe lângă folosirea higrometrului, sunt anumite semne care ți-ar putea arăta că lucrurile nu sunt în regulă cu nivelul umidității. Iată care sunt principalele semne:

Umiditate excesivă:

  • condensul – uită-te din când în când la ferestre, oglinzi, conducte și în pivniță (dacă deții așa ceva); dacă observi condens, poate fi un semn că nivelul umidității este prea mare; asigură-te că umezeala nu se răspândește și pe pereții sau suprafețele din vecinătate;
  • stucatura deteriorată – verifică tavanul și vezi dacă nu cumva stucatura este sfărâmicioasă, decolorată sau dacă nu sunt pete umede; nu trebuie neapărat să folosești o scară pentru asta, ci este suficient să te uiți din mai multe unghiuri când e lumina aprinsă;
  • tablouri și podea degradate – dacă observi că tablourile încep să se scorojească sau că podeaua scârțâie foarte tare, este posibil ca nivelul umidității să fie depășit; 
  • disconfort fizic – durerile de cap puternice, problemele de respirație, reacțiile alergice severe, tusea cronică sunt semne că umiditatea excesivă îți afectează organismul; 
  • mirosuri neplăcute – odată ce se dezvoltă, mucegaiul emană un miros specific; îl vei simți în mod special atunci când revii în locuință după ce ai făcut o plimbare în aer liber; la fel de neplăcut este și mirosul igrasiei sau al apei scurse din conducte;
  • umezeală – dacă simți că pereții sunt umezi sau că podeaua e jilavă, poate fi un semn al umidității excesive.

Aerul prea uscat:

  • electricitatea statică – dacă ți se întâmplă frecvent să te „curentezi” atunci când atingi pe cineva sau vreun obiect din casă, este un semn că nivelul umidității este prea scăzut;
  • disconfort fizic – senzația de gât sau de nas uscat, pielea cu aspect creponat, deși folosești creme hidratante, buzele uscate, problemele de respirație pot fi efectele unui aer prea uscat;
  • podeaua deformată – dacă observi că podeaua din lemn începe să se deformeze sau că apar fisuri în mobilierul din lemn, atunci este posibil ca nivelul de umiditate să fie prea scăzut;
  • deteriorarea tablourilor – când vezi că picturile se crapă.

Desigur, unele dintre semnele prezentate mai sus poate că au legătură cu umiditatea, luate ca aspecte individuale, însă, dacă observi că se suprapun și că sunt de durată, atunci este bine să verifici care este nivelul umidității din casa ta și să acționezi în consecință. 

Care este nivelul optim al umidității aerului din locuință

nivelul optim al umiditatii din casa

Cantitatea de apă din aer variază în funcție de anotimp (temperaturile exterioare), de obiceiurile casnice pe care le ai (dușuri fierbinți, gătit, uscatul rufelor în casă, felul în care uzi florile din apartament), sistemul de ventilație, dacă ușile și ferestrele se închid etanș, dacă locuința este termoizolată sau nu. 

În general, umiditatea optimă în casă ar trebui să se situeze între 30% și 50%, potrivit specialiștilor de la Mayo Clinic, însă experții de la National Institute of Health spun că un nivel maxim de 60% este sigur pentru sănătate.

Aceasta, ținând cont de cel puțin două aspecte importante în ceea ce privește stabilirea unui nivel al umidității ideal:

  • temperatura de afară – mai ales sezonul cald și rece, când se înregistrează temperaturi extreme.
  • specificul camerei – în dormitorul bebelușilor, de exemplu, este bine să fie o umiditate aproape de 60%, pentru că au nevoie de o temperatură ambientală mai ridicată decât adulții. 

Potrivit specialiștilor, umiditatea excesivă este mediul propice dezvoltării acarienilor și mucegaiurilor, care sunt alergeni și pot acutiza simptomele astmului. Acarienii își fac loc în saltelele de la paturi sau canapele, covoare, perne, iar un nivel al umidității de peste 70%, combinat cu o temperatură de 20-25 de grade Celsius, reprezintă condiții ideale pentru dezvoltarea lor. Pe de altă parte, unele mucegaiuri, ca Alternaria, Cladosporium, Aspergillus sau Penicillium se înmulțesc atunci când umiditatea este de peste 55% (cel mai bine la peste 70-80%). 

De regulă, nivelul umidității din locuința ta tinde să fie mai crescut vara, pentru că aerul mai cald absoarbe mai mulți vapori de apă, și mai scăzut în timpul iernii.

Dacă te întrebi cât trebuie să fie umiditatea în casă, specialiștii au câteva recomandări: 

  • 40-50% – dacă temperatura de afară este de peste 10ºC (o temperatură de 26ºC este percepută ca atare, dacă nivelul umidității este de 40%, dar te vei simți ca și când ar fi de 30ºC, dacă nivelul umidității este de 90%);
  • 50% – dacă temperatura de afară este în jur de 10ºC;
  • 40% – dacă temperatura de afară se situează în jurul valorii de -6ºC;
  • 35% – dacă afară se înregistrează între -12ºC și -6ºC;
  • 30% – dacă temperatura exterioară este între -12ºC și -17ºC;
  • sub 30% – dacă temperaturile de afară coboară sub -20ºC (este o excepție, ținând cont că nivelul optim, este, în mod normal, între 30 și 60%).

Așadar, este corect să spunem că, în general, nivelul optim de umiditate din interior ar trebui să fie între 30% și 60%, ținând cont de anotimp, dar depinde de fiecare organism în parte la ce valoare se simte, de fapt, confortabil. Este același lucru ca și în cazul temperaturii din interior. De aceea, sunt persoane care se odihnesc foarte bine la 18ºC, iar altele nu pot avea un somn bun decât dacă în dormitor sunt cel puțin 20ºC. 

Care este umiditatea optimă în casă

Umiditatea optimă în cameră variază de la o încăpere la alta și depinde atât de vreme, cât și de factori precum expunerea la vapori, anotimpul (iarna, când caloriferul este pornit, umiditatea este, în general, scăzută) etc. 

O umiditate mare în casă nu este de dorit, la fel și în cazul aerului mult prea uscat, atunci când umiditatea este sub 30%. Mai jos poți citi mai multe despre umiditatea atmosferică în principalele încăperi din casă. 

Cât trebuie să fie umiditatea în camera bebelușului

O umiditate ușor crescută sau ușor scăzută nu pune prea multe probleme adulților, însă bebelușii sunt mai sensibili și ar trebui să fie expuși unui mediu controlat. 

În cazul acestora, o umiditate redusă poate cauza iritații ale gâtului și ochilor, în timp ce prea multă umezeală duce la secreții nazale și un mediu favorabil pentru înmulțirea acarienilor și a fungilor care, la rândul lor, pot cauza alergii.

Medicii pediatri recomandă pentru camera bebelușului o umiditate cuprinsă între 50 și 70%.

Cât trebuie să fie umiditatea în bucătărie

Ca regulă generală, o bucătărie în care se gătește frecvent ar trebui să aibă o umiditate de cel mult 60%. Dacă observi orice semn de mucegai, curăță suprafața.

Gătitul, apa de la robinet, chiar și frigiderul contribuie la creșterea umidității din bucătărie. Deși nu vedem spatele frigiderului, acesta are un sistem complex de răcire prin care se produce o cantitate relativ mică de lichid care poate ajunge în aerul din încăpere. 

Când gătești este indicat să folosești hota și eventual să ții fereastra deschisă. 

Cât trebuie să fie umiditatea în dormitor

În dormitor, umiditatea ar trebui să fie cuprinsă între 35 și 55%, cu un ideal pentru somn de 45%. Acest lucru înseamnă că un aer prea uscat sau prea umed poate afecta calitatea somnului.

Un aer uscat poate cauza iritații și tuse, iar un aer mult prea umed duce la înmulțirea paraziților, ambele situații împiedicând somnul odihnitor. 

Atunci când umiditatea se încadrează în parametri, dormi bine și te trezești înviorat și refăcut. Dacă umiditatea scăzută duce la tuse, un nivel ridicat poate crește transpirația și te face să te miști încontinuu pentru un loc răcoros. 

Cât trebuie să fie umiditatea în baie

Pentru baie este indicată o umiditate de cel mult 50%. Ce regulă generală, mucegaiul se dezvoltă rapid la o umiditate mai mare de 60% și o temperatură cuprinsă între 21 și 23 de grade Celsius. 

Mucegaiul se poate instala pe suprafețele de lemn din baie, pe covor, pe faianță, prosoape, adezivul tapetului, izolații expuse. 

Poți preveni acest lucru prin deschiderea ferestrei, dacă există, după fiecare duș sau prin instalarea unui ventilator.  

Tabel umiditate temperatură

Cum obții nivelul ideal de umiditate a aerului din casa ta

nivel de umiditate optim

După ce ai constatat, cu ajutorul unui higrometru, că nivelul umidității aerului din casa ta este prea mic sau prea mare față de cel recomandat de specialiști ca să te simți confortabil, este bine să știi cum să acționezi ca să rezolvi problema apărută. Ai o mulțime de soluții la îndemână, de la aparate performante până la trucurile bunicii. 

Ce să faci dacă te confrunți cu o umiditate mare

Atunci când umiditatea din casă este prea mare, specialiștii au recomandări pentru tine, astfel încât să alegi metoda eficientă care se potrivește cel mai bine nevoilor tale. 

#1 Investește într-un dezumidificator – un dezumidificator te va ajuta să reduci nivelul umidității aerului din locuința ta; îl poți folosi concomitent cu un purificator cu filtru HEPA, care va filtra aerul, îl va igieniza și va elimina o mare parte din alergeni și din particulele nocive din aer. 

#2 Folosește aerul condiționat – este una dintre cele mai la îndemână soluții ca să scapi de umiditatea excesivă; dacă ai deja un astfel de aparat care beneficiază și de ventilație prin climatizare, problema e aproape rezolvată; tot ce trebuie să faci e să reglezi temperatura care îți place și te vei bucura de ea în toate încăperile, constant. 

#3 Izolează bine locuința – te-ar mai putea salva de umiditatea prea mare și o izolație a locuinței, atât pe interior, cât și pe exterior; pereții protejați cu termoizolație nu vor mai lăsa nici căldura, nici frigul să treacă și să ajungă până la tine, păstrând o temperatură perfectă pentru tine și familia ta.

#4 Etanșeizează bine ușile și ferestrele – pentru ca umezeala să nu pătrundă în locuința ta, este foarte important ca ușile și ferestrele tale să se închidă foarte bine, dar și să aerisești corect casa.

#5 Verifică instalațiile sanitare – orice picătură de apă care se scurge fără rost din conductele care trec prin casa ta poate fi o sursă de umiditate; prin urmare, verifică din când în când instalațiile sanitare și țevile; dacă sunt probleme, apelează la un instalator.

#6 Asigură-te că ai un sistem de ventilație bun – un bun sistem de ventilație este esențial pentru ca aerul să circule corect prin casă; este foarte important să te asiguri de acest lucru mai ales atunci când îți amenajezi baia sau bucătăria, pentru că sunt camerele de unde provine multă umiditate. 

#7 Schimbă-ți anumite obiceiuri – nu mai usca rufele în casă pe timpul verii pentru că vaporii de apă vor fi absorbiți de aerul cald; încearcă să nu faci dușuri foarte fierbinți, ca să eviți formarea aburilor în baie; în lipsa unei bune ventilații, se vor răspândi prin casă; atunci când gătești, folosește ventilatoarele, hota, ține geamurile deschise. 

#8 Udă florile atât cât trebuie – mai ales pe timpul verii, încearcă să nu ții plantele în interior, ci pe balcon sau pe terasă; dacă nu ai altă posibilitate, ai grijă cum le uzi, pentru ca pământul să nu mucegăiască și apa din farfurie să nu se evapore.

#9 Ține ferestrele închise când umiditatea aerului exterior este ridicată (peste 70%) – poți afla nivelul umidității din afara locuinței verificând starea vremii într-o aplicație.

Cum să nu mai ai aerul uscat în casă

După cum ai observat, nu doar umezeala în casă este nocivă pentru organism și pentru obiectele dragi din casa ta, ci și aerul prea uscat.

Dacă te confrunți cu o astfel de situație, iată 6 trucuri prin care crești nivelul umidității: 

#1 investește într-un umidificator – un astfel de aparat va crește nivelul umidității în funcție de nevoile tale. 

#2 Etanșeizează ușile și ferestrele – aerul rece și uscat din timpul iernii poate pătrunde prin orice spațiu și va scădea umiditatea relativă; poți folosi spumă izolatoare sau suluri din material textil, ca pe vremea bunicii. 

#3 Pune apă pe calorifere – o metodă clasică de a crește nivelul umidității, pe timpul iernii, este să pui pe calorifere vase cu apă sau să umpli cu apă diverse obiecte decorative; aceasta se va evapora, crescând nivelul umidității din casă. 

#4 Lasă ușa larg deschisă la baie – mai ales după ce ai făcut duș (nu prea fierbinte), lasă ușa deschisă la baie, pentru ca aerul umed de acolo să pătrundă și în restul casei.

#5 Usucă rufele în casă – o bună metodă de a crește nivelul umidității aerului este să lași la uscat rufele în casă; ai grijă, însă, să nu faci acest lucru prea des, pentru a nu ajunge în extrema cealaltă.

#6 Adu plante în casă – plantele, în general, mențin o bună umiditate în interior, așa că sunt un mod eficient de a scăpa de problema aerului prea uscat; asigură-te, însă, că nu le uzi prea mult.  

Umiditatea excesivă sau un aer prea uscat îți poate afecta atât organismul, cât și obiectele la care ții cel mai mult, casa în sine. Printr-un bun control al umidității, pornind de la cauze și ajungând la metodele prin care poți regla nivelul acesteia, cum sunt și cele de mai sus, poți să ai un aer curat și sănătos în locuința ta, indiferent de anotimp.  

Ultima editare: 24 ianuarie 2022

Cristina Pop

Pasionată de cifre și scris în aceeași măsură, Cristina a reușit să își construiască o viață care o face fericită. Îi place să petreacă timp de calitate alături de oameni care o inspiră. E de părere că nu doar cei care ne înconjoară ne fac viața mai bună, ci și spațiile amenajate creativ, așa că pasiunea pentru design interior a venit firesc și o explorează și prin scris.
Back to top button