Cum să îți decorezi casa de Crăciun – idei inspirate pentru sărbători

Cum sa iti decorezi casa de Craciun

Îți dorești ca sărbătorile din iarna aceasta să fie altfel decât în alți ani, la fel de vesele și colorate ca în filmele pe care le vedem la televizor în perioada Crăciunului? Nu trebuie să cheltuii o grămadă de bani pe obiecte decorative și instalații luminoase spectaculoase, ai nevoie doar de puțină imaginație, creativitate și câteva idei care să te inspire să transformi apartamentul tău într-un spațiu de poveste. 

Stabilește din start rezultatul final

Când vorbim despre decorațiunile pentru Crăciun, ideile de design sunt nenumărate. Numai dacă ne gândim la modurile în care putem orna bradul, holul și sufrageria, paleta de opțiuni pe care o avem la dispoziție este mai mult decât stufoasă. În reviste, pe Pinterest, pe rețelele de socializare circulă tot felul de imagini cu decoruri impresionante, gata să ne inspire. Dintre toate, însă, pe care le alegem? Este important ca înainte să începi să umpli casa cu globuri, brăduți, luminițe colorate sau beteală strălucitoare, să te gândești ce rezultat vrei să obții. Cum vrei să arate casa ta în momentul în care vei termina de așezat totul?

Lasă-te inspirat 

Pentru a-ți fi mai ușor, te poți orienta către un singur stil. În continuare, ți-am pregătit câteva modele care să te ajute să transformi apartamentul tau în cel mai primitor loc din Univers.  

Decorațiuni de Crăciun în stil tradițional românesc 

Decoratiuni de Craciun in stil traditional romanesc

Dacă te numeri printre norocoșii care în copilărie au petrecut vacanțele de iarnă la bunici, în satele tradiționale de prin Ardeal, Maramureș sau Bucovina, deja știi ce elemente se regăsesc în casele românilor în perioada sărbătorilor. În primul rând, materialele pe care le întâlnim cel mai des sunt  lemnul, lutul, ceramica smălțuită, lâna, inul, bumbacul. Culoarea joacă și ea un rol important, poți alege combinațiile de alb, roșu, negru, albastru, verde, acestea fiind principalele nuanțe care conturează designul românesc.

Decorațiuni de Crăciun în stil nordic

Decoratiuni de Craciun in stil nordic

Simplitatea, eleganța și discreția sunt noțiunile cheie care descriu stilul nordic. Elementele de decor pentru acest tip de design reprezintă decorațiuni pe care ai dori să le păstrezi tot anul. Bucăți din lemn pe care sunt imprimate animale, steluțe sau fulgi de nea, suporturi argintii pentru lumânări, brăduți din ceramică, lemn sau porțelan, coronițe din vâsc, din crenguțe uscate, conuri de brad sau scoarță de copac constituie elementele care nu trebuie să lipsească din casa ta dacă îți dorești să adopți stilul nordic pentru Crăciunul acesta. 

Decorațiuni de Crăciun în stil american 

Decoratiuni de Craciun in stil american

Spre deosebire de stilul scandinav, care este mai simplist și se axează mai mult pe culori pastelate, șterse și inspirate din natură, stilul american este opulent, ieșind în evidență prin celebra combinație de culori roșu-verde, prin miile de luminițe care decorează casa atât pe interior, cât și pe exterior, prin cadouri frumos împachetate și prin bradul înalt instalat în living, lângă șemineul ornamentat cu instalații spectaculoase.

Decorațiuni de Crăciun în stil handmade 

Decoratiuni de Craciun in stil handmade

Fulgi de nea făcuți din hârtie, felii de portocale, măr sau lămâie tăiate subțire, puse la uscat și folosite în loc de globuri, boluri aromate în care să pui batoane de scorţişoară, boabe de cafea, păstăi de vanilie, cuişoare, felii uscate de fructe sunt idei de aranjamente handmade pe care le poți alege atunci când îți dorești decorațiuni unice făcute chiar de mâinile tale. Caută pe YouTube sau Pinterest tutoriale care îți arată cum să îți creezi singur podoabe de Crăciun și pune ideile DIY (Do It Yourself) în practică. 

Citește și: Metode simple de decorare a locuintei tale de Sarbatori

Ocupă-te de fiecare cameră în parte

Îți dorești să decorezi o singură cameră sau ți-ar plăcea ca întregul apartament să fie un peisaj desprins din poveștile cu Moș Crăciun? Dacă alegi prima variantă, lucrurile sunt mai simple. Multe persoane împodobesc doar camera în care pun și bradul. Însă efectul nu este la fel de spectaculos ca atunci când așezi elemente de Crăciun în fiecare spațiu, începând cu holul, ușa de la intrare, baia, bucătăria și terminând cu livingul și dormitorul. Ca să fie mai simplu și să ai energie să decorezi întreaga casă fără să te plictisești, propune-ți să te ocupi de câte o cameră pe zi. Începe cu cele care îți plac cel mai mult și în care crezi că vei investi mai mult timp. 

Implică-ți prietenii sau ceilalți membri ai familiei

Ce ar fi dacă ai alege ca într-una dintre seri să organizezi la tine acasa o altfel de petrecere? Pregătește vinul fiert, turta dulce, merele coapte, lumânările cu miros de scorțișoară și playlistul cu melodii de Crăciun sau de ce nu, un film de genul „Singur acasă” și invită-ți prietenii să împodobiți împreună casa în haine de sărbătoare. Cu siguranță vă veți distra și vă veți bucura de un timp de calitate petrecut împreună. În felul acesta îi vei inspira și pe ceilalți să guste din spiritul Crăciunului, apoi să îl aducă și în casa lor.

Ce lucruri nu trebuie să lipsească de pe listă 

Când te gândești la Crăciun, ce elemente îți vin în minte prima dată? Lumânările colorate, instalația de lumini, steluțele și fulgii de nea, crenguțele cu miros de brad, turta dulce, aroma de scorțișoară, coronițele verzi agățate pe ușa de la intrare sunt lucrurile cheie care nu trebuie să lipsească din apartamentul tău. 

De asemenea, important este să alegi de la început o anumită paletă de culori care să se regăsească în toate elementele de decor. Printre cele mai comune și inspirate combinații se numără: roșu-verde, alb-roșu-negru, argintiu-auriu, albastru-alb, auriu-verde închis, alb-gri-maro.  

În final, când ai deja o imagine clară a modului în care vrei să arate apartamentul tău iarna aceasta, fă o listă cu elementele decorative de care ai nevoie și pe care trebuie să le achiziționezi. Nu uita să stabilești înainte și un buget în care să te încadrezi. Nu trebuie să cheltui sume impresionante, mai ales că în magazine găsești o mulțime de obiecte la prețuri  accesibile. 

Lasă-ți imaginația să se joace și readu energia aceea pe care o aveai în pragul sărbătorilor de iarnă atunci când erai mic! Transformă-ți apartamentul într-un decor de poveste din care Moș Crăciun cu siguranță nu și-ar dori să lipsească!

Sursa foto: Shutterstock

Adresa ta de email nu va fi publicată pe site. Câmpurile marcate cu steluță* trebuie completate.

*