Cum amenajezi un dormitor mic: alegerea culorilor, a mobilierului și a obiectelor decorative

Dormitorul este camera unde te odihnești și te încarci cu energie pentru ziua care urmează. De aceea, modul în care acesta este amenajat este foarte important. Aspectul camerei în care te afli – culorile folosite, mobilierul ales, modul de aranjare – nu contează doar din punct de vedere estetic, ci are un impact și asupra stării tale de spirit. Dacă ai un dormitor mic, amenajarea sa poate fi o adevărată provocare, deoarece va trebui să faci alegerile potrivite astfel încât să obții maximul atât din punct de vedere vizual, cât și practic.

Cum amenajezi un dormitor mic
Care sunt stilurile în care îți poți amenaja dormitorul
Cum amenajezi un dormitor mic în funcție de tipul locuinței
Cum amenajezi un dormitor mic în funcție de cine îl folosește
Cum economisești spațiu dacă ai un dormitor mic

 

Cum amenajezi un dormitor mic

Un dormitor mic nu reprezintă neapărat un dezavantaj pentru o locuinta, pentru că, dacă faci alegerile corecte în ceea ce privește culorile, mobilierul, obiectele decorative, nici măcar nu îți vei mai da seama că încăperea nu are, de fapt, dimensiunile pe care ți le-ai dori. Dacă iei în calcul câteva detalii, poți crea cu succes iluzia unui dormitor mai mare.

Ce culori să folosești

Culoarea – atât a pereților, cât și a celorlalte obiecte din cameră – poate avea un efect vizual de mărire a spațiului de odihnă. De preferat este să alegi culori și nuanțe neutre sau pale, dar și să adaugi, în zonele pe care le vrei evidențiate, pete de culoare pentru a crea un contrast. Astfel, acesta va atrage atenția și nu dimensiunile reduse ale încăperii. 

Ce corpuri de iluminat alegi

Corpurile de iluminat contribuie la modul în care va fi percepută cromatica din dormitorul tău, așa că și acestea trebuie alese cu atenție. Pentru a face camera să pară mai mare, poți opta pentru o lustră supradimensionată. De asemenea, recomandat este ca iluminatul să fie conceput pe straturi, adică să existe o lumină de bază, una de lucru difuză și una decorativă.

Ce covor și perdele să folosești

Culorile deschise se aplică și în cazul perdelelor dintr-un dormitor mic, deoarece, astfel, camera va părea mai luminoasă și cu un efect aerisit, nu închisă și încărcată. În ceea ce privește covorul, alege unul de dimensiuni reduse, care să nu acopere toată podeaua, astfel încât să se creeze iluzia unui spațiu mai mare. 

Cum așezi mobilierul

Să așezi mobilierul într-un dormitor mic poate reprezenta o problemă, însă, pentru ca procesul de amenajare să fie cât mai simplu, trebuie să fii foarte atent la dimensiunile mobilei pe care o cumperi. Așază piesele de mobilier astfel încât să ai acces la fiecare dintre ele și nu alege obiecte foarte mari, masive – în caz contrar, vei obține un efect de spațiu încărcat, chiar sufocant.  

Cu ce obiecte decorezi 

Și obiectele decorative te pot ajuta să obții efectul unui dormitor mai spațios. Poți alege elemente supradimensionate – precum o vază, un tablou – sau o oglindă de dimensiuni mari, care va masca dimensiunile reduse ale camerei. 

 

Care sunt stilurile în care îți poți amenaja dormitorul

Modul în care îți amenajezi dormitorul trebuie să te reprezinte, pentru ca timpul petrecut aici să fie unul de calitate, iar atmosfera pe placul tău. În funcție de preferințele pe care le ai în materie de design, există câteva stiluri dintre care îl poți alege pe cel pe care să îl adopți în dormitorul tău. 

Amenajare dormitor modern

Stilul modern presupune simplitate și eleganță, având la bază o paletă simplă de culori și linii clare. Dacă îți dorești un dormitor amenajat astfel, materialele principale pe care ar trebui să le folosești sunt metalul, sticla și oțelul. Acest stil are ca rezultat un spațiu echilibrat, în care sunt folosite strict obiectele necesare pentru decor.

Amenajare dormitor contemporan

Stilul contemporan se bazează pe geometrie și simplitate. Un dormitor astfel amenajat va conține un pat cu înălțime redusă și alte obiecte la fel de înalte. Cromatica aleasă pentru acest stil este formată, cel mai adesea, din negru, alb și gri, dar acestea intră în contrast cu alte culori puternice. Metalul este unul dintre materialele pe care trebuie să le ai în dormitorul tău pentru a completa aspectul contemporan al acestuia. 

Amenajare dormitor elegant

Un dormitor amenajat în stil elegant are un aspect impunător, în care pereții pot fi albi sau gri, cu nuanțe de argintiu sau auriu, în care draperiile sunt groase și în care un covor pufos acoperă podeaua. Ca obiecte decorative, poți folosi veioze cu abajur, dar și o oglindă înrămată și așezată pe unul dintre pereți. 

Amenajare dormitor vintage

Într-un dormitor vintage, atmosfera este una romantică, veche, iar aspectul ușor feminin. O astfel de încăpere presupune prezența unor lenjerii de pat cu modele de epocă, a sculpturii în lemn, a broderiei, a liniilor curbe și elegante. Dacă acest stil te reprezintă, ia în calcul alegerea unui pat din fier forjat și a unei mobile de culoare albă sau verde mat. 

 

Cum amenajezi un dormitor mic în funcție de tipul locuinței

Când vine momentul să îți amenajezi dormitorul, nu trebuie să te ghidezi doar după preferințe, ci și după multe alte aspecte, iar unul dintre acestea este tipul locuinței. 

Dormitor mic la casă

Lipsa spațiului reprezintă o problemă pentru multe persoane și se poate aplica și în cazul celor care locuiesc la casă. Cel mai important în cazul unui dormitor mic la casă este ca designul și culorile acestuia să fie în echilibru cu arhitectura locuinței, iar modul de amenajare să fie adaptat preferințelor și nevoilor tale, în limita spațiului de care dispui. 

Dormitor mic la bloc

În general, dormitorul unei locuințe la bloc este mai mic decât cel al unei case, dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să faci vreun compromis în ceea ce privește amenajarea sa. Trebuie să ai în vedere o îmbinare între funcționalitate și confort, astfel că ideal ar fi să alegi un pat cu ladă sau sertare laterale. O altă variantă bună pentru a economisi spațiu este să montezi patul pe unul dintre pereți, pentru a avea, în timpul zilei, mai mult loc liber.

Dormitor mic la mansardă

Un dormitor la mansardă oferă celui care îl locuiește un spațiu intim și foarte potrivit pentru relaxare, însă îi poate crea și mici probleme când vine vorba despre amenajare din cauza arhitecturii deosebite. Tavanul înclinat nu trebuie să te împiedice să ai dormitorul pe care îl visezi. Dacă ai un astfel de dormitor, indicat ar fi să alegi o nuanță de galben sau alb pentru pereți, care vor contura și mai bine atmosfera deja creată. Pentru iluzia de amplificare a spațiului, alege parchetul în aceeași culoare cu cea a pereților. 

Dormitor mic la demisol

Dacă vrei să îți amenajezi un dormitor la demisol, va trebui, în primul rând, să asiguri iluminarea naturală a acestuia prin montarea unor ferestre, în cazul în care ele nu există deja. Deoarece iluminatul natural va fi, oricum, insuficient, va fi nevoie să apelezi la niște culori calde, care să lumineze artificial camera. Ca materiale, este de evitat parchetul din lemn, deoarece umiditatea este mai mare la demisol și este recomandat să optezi pentru gresie sau pardoseală laminată. 

 

Cum amenajezi un dormitor mic în funcție de cine îl folosește

Un alt detaliu care contează atunci când urmează să amenajezi un dormitor este legată de utilizarea lui. Acest lucru înseamnă că dormitorul va fi recondiționat diferit în funcție de cine este persoana care îl va folosi. 

Dormitor mic pentru o persoană

Dacă vrei să îți amenajezi propriul dormitor, cel mai important este ca acesta să te reprezinte. Nu este neapărat ca patul să fie așezat în mijlocul camerei, ci îl poți amplasa în apropiere de unul dintre pereți, având în vedere că este nevoie de acces pentru o singură persoană. Îți poți personaliza dormitorul alegând obiecte decorative originale, astfel încât să îți reflecte într-o măsură cât mai mare personalitatea.

Dormitor mic pentru copii

Dormitorul copiilor nu are nevoie de multe piese de mobilier sau de o paletă cromatică specială, pentru că, aici, cei mici trebuie să aibă parte de o atmosferă liniștitoare. Alege o mobilă simplă, un pat special pentru copii din lemn, culori neutre și nu abuza de lumina artificială. Nu uita să amenajezi și o mică zonă de joacă și să adaugi și un raft pentru depozitarea cărților de colorat. 

Dormitor mic matrimonial

Dormitorul matrimonial trebuie să fie amenajat astfel încât să respecte dorințele ambilor parteneri. Ideal este ca patul să fie așezat pe mijloc, pentru ca și tu, și perechea ta să aveți acces la el, iar șifonierul să fie suficient de încăpător pentru obiectele vestimentare ale amândurora. Pentru economie de spațiu, alege varianta etajerelor suspendate. 

 

Cum economisești spațiu dacă ai un dormitor mic

Chiar dacă ai un dormitor mic, gamele variate de obiecte de mobilier, de elemente decorative și de culori te pot ajuta să mărești, la nivel vizual, spațiul pe care acesta îl oferă, dar și să îți organizezi toate lucrurile fără a depune eforturi. Pentru aceasta, te poți folosi de următoarele trucuri:

  • alege un pat prevăzut cu spații de depozitare laterale sau sub saltea;
  • caută un șifonier cu suficiente compartimente, în care să poți așeza și alte obiecte, nu doar haine;
  • optează pentru mobilă suspendată;
  • vopsește pereții în culori cât mai deschise.

Chiar dacă spațiul dintr-un dormitor mic este redus, posibilitățile de amenajare și decorare pe care le ai la dispoziție sunt suficiente pentru ca încăperea destinată odihnei să fie exact pe gustul tău. Așa că, dacă ai un dormitor mic și vrei să îl recondiționezi, ia în calcul toate detaliile legate de dimensiuni, culori, nevoi, pentru a face cele mai bune alegeri.

Adresa ta de email nu va fi publicată pe site. Câmpurile marcate cu steluță* trebuie completate.

*