Cartiere

Care sunt cele mai sigure și nesigure zone din București în caz de cutremur

Atunci când îți cauți un apartament în care să te muți, trebuie să iei în considerare mai multe aspecte. În afară de cele care presupun opțiunile tale, cum este cazul zonei în care îți cauți locuința, proximitatea față de principalele puncte de atracție ale orașului, numărul de camere, suprafața sau gradul de mobilare al acestuia, chiria într-un apartament ar trebui să fie condiționată și de siguranța pe care ți-o poate oferi un imobil. 

Și nu ne referim la cât de bine este cotat un cartier, în funcție de numărul de camere de supraveghere amplasate în punctele strategice ale sale sau în intersecții, ci mai degrabă la rezistența de care blocul din care face apartamentul pe care ai pus ochii dă dovadă în fața intemperiilor. Și cum cutremurele înregistrate în ultimii ani la nivelul țării au fost destul de des resimțite și în București, ne-am gândit că ți-ar prinde bine să afli care sunt zonele din capitală cu cel mai mare risc seismic. 

De curând, cei din Primăria Generală București au publicat, pe site-ul oficial al instituției, o listă cu toate clădirile care au bulină roșie, adică cele care, în cazul unui cutremur serios, riscă să se prăbușească parțial sau complet, dar și o listă cu blocurile care sunt departe de a-ți pune viața în pericol, ba chiar au fost de curând reabilitate. Dacă siguranța ta și a familiei tale este cel mai de preț lucru de care ții cont atunci când îți cauți un apartament pe care să îl închiriezi sau pe care să îl cumperi, te invităm să consulți recomandările specialiștilor în ceea ce privește imobilele din capitală.

 

Așadar, iată care sunt clădirile din București care au fost consolidate sau care au un risc seismic foarte redus: 

Strada Aurel Vlaicu nr. 148, din sectorul 2, Șoseaua Colentina nr. 23B, strada Constantin Daniel Rosenthal nr. 30, din sectorul 1, strada Gabroveni nr. 16, bulevardul Hristo Botev nr.9, Splaiul Independenței nr. 319L, bulevardul Ion Mihalache nr. 315, strada Valeriu Braniște bloc A și B, bulevardul Aviatorilor nr. 65, strada Barbu Mămuleanu nr. 11, strada Baniei nr. 11 (fosta stradă Sfântul Gheorghe Nou), strada Bărăției nr. 35, strada Blănari nr. 21, strada C. A. Rosetti nr. 44, strada Colței nr. 16 și nr. 44, strada Busolei nr. 10, strada Nicolae Mavrogheni nr. 13, strada Covaci, strada Mendeleev nr. 2, bulevardul Dacia nr. 85, strada Franceză, strada Gabroveni, strada Gheorghe Manea nr. 15, bulevardul Gheorghe Marinescu nr. 3, strada Grigore Alexandrescu nr. 78, strada Halelor, bulevardul I. C. Brătianu nr. 5, strada Ienăchiță Văcărescu nr. 36, strada Ion Brezoianu nr. 44, strada Ion Florescu nr. 13, strada Ion Mihalache nr. 68, strada Iuliu Barasch nr. 12, strada Ion Neculce nr. 74, strada Jean Louis Calderon nr. 59, bulevardul Lascăr Catargiu nr. 15A și 48, strada Șelari nr. 1, strada Louis Pasteur nr. 30, strada Maria Rosetti nr. 55, strada Mihai Eminescu nr. 17 și 37, Calea Moșilor nr. 21, bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 24 și 25, strada Nicolae Iorga nr. 31, bulevardul Pache Protopopscu nr. 51, strada Paleologu nr. 3, strada Petre Crețu nr. 68, strada Polonă 24-26, strada Radu Calomfirescu nr. 13, strada Profesorilor nr. 10, bulevardul Regina Maria nr. 36-38, Intrarea Roma nr. 3, Piața Romană nr. 5, strada Salcâmilor nr. 12, strada Sapienței nr. 3, strada Slănic nr. 2, strada Sfântul Elefterie nr. 11, strada Silvestru nr. 79, strada Smârdan nr. 11, strada Speranței nr. 27, strada Stavropoleos nr. 8, strada Șepcari nr. 12+14 și 16, strada Știrbei Vodă nr. 17, strada Vasile Păun nr. 5, Calea Victoriei nr. 23, strada Vasile Stroescu nr. 6, strada Viesparilor nr. 26. 

Din nefericire, așa cum îți explicam anterior, lista publicată de autorități are și o parte „neagră”, aceea cu clădiri în care nu ar fi deloc indicat să te muți, pentru că ți-ai putea pune viața în pericol. Un cutremur cu o magnitudine mare ar putea pune la pământ cel puțin 173 de clădiri, care în acest moment sunt foarte șubrede. Alte 170 de imobile au o structură instabilă, fiind încadrate de specialiști la clasa I de risc seismic, iar alte 449 de construcții au fost introduse în categoriile II și III de risc. Dacă vrei să afli cât de sigur este blocul în care locuiești sau clădirea în care ai biroul, poți consulta lista completă publicată pe site-ul primăriei capitalei, ca să poți alege un cartier care te avantajează, dar care nu te expune riscurilor în cazul unui seism. 

Ultima editare: 16 iunie 2020

Raluca Alexandra Cozmenco

De mai bine de un an scrie articole pentru unul dintre cele mai mari bloguri de design interior din România. Crede cu tărie că designul și atmosfera locurilor în care trăim și muncim ne influențează starea de spirit și o fascinează felul în care un spațiu își schimbă aerul numai prin repoziționarea unora dintre obiectele de decor deja existente.
Back to top button