[Piaţa imobiliară – 2017 vs. 2018] IMPACT: Există o reticență a clienților în achiziția de locuințe

La început de an, am discutat cu o parte din reprezentanții pieței imobiliare despre schimbările din 2017 și previziunile pentru 2018 – de la evoluții de preț, cerere până la impactul adus de modificările de ROBOR.

De data aceasta, ne-a răspuns Bogdan Geantă (Sales Director IMPACT, dezvoltator Greenfield Băneasa și Luxuria Domenii Residence).

Din ce fel de proprietăți este constituit portofoliul dvs.?

Compania IMPACT are un portofoliu diversificat de produse: un număr de aproximativ 400 apartamente finalizate, loturi de teren pentru case, dar și loturi pentru dezvoltarea de ansambluri rezidențiale în mai multe zone importante din București: Expoziției – Domenii, Barbu Văcărescu și Bulevardul Timișoara.

 Care sunt cele mai căutate tipuri de locuințe? 

Cele mai importante tipuri de locuințe vândute în piață rămân în continuare apartamentele și, în mod special, apartamentele cu 2 camere și studiourile.

Ce schimbări au avut loc pe piața imobiliară anul trecut?

Există schimbări importante în piață, de la conceptul de mixed-use (office & retail/rezidențial), la proiecte atent studiate din punct de vedere optimizare spații, studii de însorire, spații verzi și de recreere și, nu în ultimul rând, certificări verzi.

Cum ați resimțit creșterea ROBOR-ului din următoarele luni?

Remarcăm o reticență a unor clienți în achiziția de locuințe, ceea ce este normal având în vedere că discutăm de credite de până la 30 de ani, unde componenta de cost este foarte importantă în decizia de cumpărare.

La ce evoluție de pret ne putem aștepta în anul 2018? 

Având în vedere presiunile din piața forței de muncă, estimăm o ușoară creștere a costurilor de producție și, implicit, a prețului de vânzare a proprietăților.

 Care sunt tendințele pentru 2018? Ce vor căuta cumpărătorii de case?

Cumpărătorii vor lua în calcul proximitatea, dar și elementele calitative ale imobilelor, ansamblurilor, în general, de la prezența spațiilor verzi, la oferta de spații comune și, nu în ultimul rând, costurile de exploatare în timp.

Adresa ta de email nu va fi publicată pe site. Câmpurile marcate cu steluță* trebuie completate.

*