Ce trebuie să știi dacă închiriezi un apartament pentru businessul tău

Atunci când decizi să îți deschizi o mică afacere, care nu are neapărat nevoie de un spațiu prea mare, ideal ar fi să găsești un apartament de închiriat unde să îți poți desfășura activitatea. Un cabinet medical, un salon de înfrumusețare, o firmă de avocatură, un magazin alimentar, un cabinet notarial, un magazin de haine sau o firmă care lucrează pe domeniul IT-ului s-ar putea încadra la acest capitol de business pentru care nu ai nevoie de mai mult de 50-60 de metri pătrați. Mai mult decât atât, poți folosi una din încăperile apartamentului pentru uz propriu, deci poți împușca doi iepuri dintr-o lovitură. Ce trebuie să știi dacă închiriezi o locuință pentru afacerea ta?

Locurile de parcare

 

Fii atent la zona unde alegi să închiriezi apartamentul. De exemplu, dacă ești foarte aproape de o școală, un liceu, o universitate sau o altă firmă mai mare, e posibil ca cei care vin pentru servicii la tine să aibă probleme cu locurile de parcare, care ar fi ocupate de clienții, elevii sau studenții care vin cu mașina. De asemenea, dacă traficul este unul la un nivel ridicat, cu alte cuvinte, dacă ai foarte mulți clienți, e posibil ca locatarii blocului să fie deranjați de acest aspect, deci vorbește din timp, înainte să închiriezi apartamentul, ca să nu ai surprize neplăcute.

 

Zgomotul

 

Dacă știi că activitatea ta nu va deranja pe nimeni în ceea ce privește zgomotul produs, nu-ți face probleme. Dar dacă, de exemplu, ai în plan să deschizi un salon de cosmetică, unde se aud uscătoarele de păr până la închiderea programului, ar fi mai bine să izolezi fonic pereții apartamentului pe care tocmai l-ai închiriat, ca să nu ai plângeri din cauza vecinilor de la primul etaj, care ar putea avea nevoie de mai multă liniște.

 

Orele de funcționare

 

Dacă observi că vecinii sunt ușor iritabili, ar fi mai bine să stabilești un program mai scurt de funcționare. Dacă vei avea grijă de clienții tăi până la miezul nopții și știi că ești nevoit să faci zgomot, pentru că asta presupune activitatea ta, cel mai probabil vor interveni discuții neplăcute. E bine să eviți certurile cu cei din bloc, ca să îți poți face treaba.

 

Anunță proprietarul

 

Atunci când cauți să închiriezi o casă pentru afacerea ta, anunță din start proprietarul și nu îl pune în fața faptului împlinit. Din aceleași considerente ca cele de mai sus, trebuie să fii transparent și să nu eviți să le spui din start agenților imobiliari că ești în căutarea unui spațiu pentru desfășurarea activității tale, pentru ca ei să poată anunța proprietarii, iar pe cei care nu doresc ca în imobilul lor să se desfășoare o activitate comercială să fie excluși din start.

 

Înarmează-te cu răbdare și începe din timp căutările, ca să nu închiriezi ceva de nevoie. Pe Storia.ro vei găsi cele mai bune oferte imobiliare, de unde poți închiria sau cumpăra apartamentul sau casa ta preferată.

Adresa ta de email nu va fi publicată pe site. Câmpurile marcate cu steluță* trebuie completate.

*