Profesioniști

Interviu Cristina Gheorghe, Imoteca: Tot ceea ce trebuie să știi înainte să decizi unde vrei să te muți

În spatele ideii seducătoare de a achiziționa o casă se grupează o mulțime de întrebări. Până vei identifica locuința în care o să trăiești, trebuie să acorzi o atenție deosebită procesului de căutare. Din fericire, Cristina Gheorghe, Process management & HR Operations Imoteca, îți oferă mai multe detalii despre tot ceea ce trebuie să știi de la un agent imobiliar.

Care este cel mai oportun moment din an pentru a începe căutarea unei case? Dar pentru a face o achiziție?
Cel mai oportun moment din an pentru a începe căutarea unui apartament ar fi probabil vara, sezon în care cumpărătorul este mai relaxat și are mai mult timp la dispoziție pentru a face vizite. În ceea ce privește cel mai bun moment pentru a face o achiziție, pot spune că este atunci când cumpărătorul știe ce vrea și a prospectat suficient piața, astfel încât să fie mulțumit de ceea ce achiziționează.

interviu Cristina Gheorghe

Cât durează, în medie, procesul de căutare?
Procesul de căutare al unei case diferă de la persoană la persoană. Sunt persoane extrem de hotărâte, care știu exact ce își doresc de la o casă și încheie achiziția în maxim o lună, însă există persoane care doresc să prospecteze piața cât mai mult pentru a lua o decizie care o să îi facă să se simtă împăcați, perioada căutările putând depăși astfel chiar și un an. Făcând o medie, procesul de căutare durează între 4-5 luni. De asemenea, categoria de produs poate influența luarea deciziei. Pentru produsele uper quarter, procesul de decizie poate dura și 1 an, pe când pentru proiectele de volum, decizia poate fi luată în 2-3 săptămâni.

Care este media de vizite prin care trece o persoană până la găsirea unui apartament?
Din nou, depinde de tipologia de apartament căutat. În cartiere, clienții pot vizita 4-5 proiecte, pe când în zona centrală sau de nord, pentru a găsi apartamentul dorit cumpărătorii pot ajunge să viziteze și 10-12 apartamente.

Care sunt cele mai căutate zone din București în acest moment?
Bucureștiul cunoaște acum o creștere a cererilor în toate zonele: și în vest, și în sud, și în estul orașului. Pentru piața apartamentelor premium, cele mai căutate zone sunt centrul și nordul Capitalei, datorită creșterii pieței de business.

Care sunt punctele de interes ale acestor zone? Și care sunt principalele criterii de selecție a unei zone în rândul celor care caută să-și cumpere o locuință?
Principalele criterii de selecție pentru cumpărarea unei locuințe sunt legate de un preț echilibrat, apropierea de metrou sau mijloace de transport în comun, de parcuri, de școli și de centrele de birouri.

Care sunt problemele zonelor nepopulare?
Pe lângă lipsa evidentă a comunității, apare problema lipsei facilităților, respectiv școli, centre comerciale, restaurante, clădiri de birouri.

Care sunt cele mai căutate compartimentari din piață?
Lista de priorități a clienților arată diferit în funcție de nevoile și dorințele fiecăruia. Pot observa că apartamentele decomandate cu bucătărie închisă sunt cele mai căutate la momentul actual.

După ce alte criterii se ghidează cumpărătorii?
Sunt multe componente personale care apar în alegerea unui apartament. Cele generale sunt localizarea, prețul, finanțarea, compartimentarea; urmând facilitățile, apropierea de parcuri sau situația transportului. Alte criterii foarte importante pentru cumpărători sunt calitatea finisajelor și compartimentarea eficientă a spațiului în care urmează să locuiască.

Ce informații ar trebui să solicite agentului imobiliar sau dezvoltatorului orice persoană interesată de achiziția unei locuințe?
Orice cumpărător poate trebuie să solicite lista completă de caracteristici tehnice ale casei, draft-urile contractului, informații despre dezvoltator. Mai mult, agentul imobiliar poate pregăti un studiu comparativ de piață și poate oferi îndrumare în ofertarea casei.

Ce informații relevante sunt de obicei omise de cumpărători? La ce ar trebui sa fie mai atenți?
Cumpărătorii trebuie să fie atenți și să se informeze în primul rând despre dezvoltator, ce a mai construit, cum este văzut pe piață și ce fel de garanție oferă dezvoltatorul după predarea apartamentelor. De asemenea, informarea în legătură cu starea pieței de imobiliare este utilă pentru o mai bună înțelegere a momentului în care se ia decizia achiziției unei case. Agentul dumneavoastră vă poate consilia în procesul de cumpărare prin mai multe activități specifice, așa că apelați-l cu încredere.

Ultima editare: 16 iunie 2020
Back to top button