Organizare

Mihnea Ghilduș: 5 metode de eficientizare a spațiului de depozitare

Atunci când fac ordine în hârtii, haine sau alte obiecte pe care le depozitez, încep prin a-mi pune întrebarea: cât de des am folosit acest obiect în ultimele 12 luni. Și realitatea este că, pentru aproximativ 50% dintre încălțări, tricouri, șuruburi sau alte surse de dezordine, răspunsul este deloc. Ajung, deci, să fac două categorii: obiecte folositoare vs obiecte nefolositoare.
Citeam la un moment dat o statistică ce spunea că, în medie, o familie cară după sine 3 tone de obiecte nefolositoare atunci când se mută dintr-o casă în alta. Nu știu alții cum sunt, dar știu că eu am tendința să păstrez lucruri în ideea că le voi folosi la un moment dat, dar dacă nu sunt ordonate, la momentul când am nevoie de ele nu le găsesc, deci ajung să le arunc atunci când fac ordine și le găsesc prea tarziu. Și dacă am înțeles bine acea statistică se pare că nu sunt singurul care face lucrurile în acest fel.

cutii pentru depozitare

Vă dau câteva metode de eficientizare a spațiului de depozitare:
1. Sortarea
O sortare serioasă a obiectelor pe baza unor criterii precum vechimea, frecvența utilizării, volumul ocupat, prețul de depozitare etc. poate duce la o reducere considerabilă a obiectelor ce trebuie depozitate în casă. Această metodă te ajută să creezi categorii și subcategorii de depozitare și să păstrezi locul necesar depozitării de noi obiecte până la următoarea sortare.

Un criteriu de sortare foarte important reprezintă frecvența utilizării și accesibilitatea spațiului de depozitare. Obiectele folosite des vor fi depozitate în cele mai accesibile locuri, iar obiectele folosite rar vor fi în fundul dulapului sau pe cel mai înalt raft. Obiectele sezoniere pot sta chiar în spații separate, nu neapărat în casă. Această sortare te obligă deci să împarți spațiile de depozitare în următoarele 3 sau 4 categorii: A. La îndemână; B. În apropiere (în locuință); C. În depozit; D. În arhivă.

Cred că putem învăța foarte multe de la felul în care ne organizăm fișierele și documentele pe calculator atunci când ne organizăm obiectele fizice în viață. Pe calculator avem o vedere de ansamblu a întregului copac organizator și putem să facem schimbări mult mai rapid, deci și să optimizăm sistemul mai repede. Orice schimbare a sistemului fizic necesită ore sau poate chiar zile de mișcări fizice, așa că recomand realizarea unui proiect al sistemului de organizare înainte de a-l pune în practică.

2. Folosirea înălțimii spațiului
Multe corpuri de depozitare au înălțimea standard de 2m, dar majoritatea apartamentelor au 2,5 sau 2,8m înălțime, ceea ce lasă un spațiu generos deasupra dulapurilor, spațiu ce se umple de praf. Mereu am considerat că este păcat să lăsăm acest spațiu nefolosit și că ar trebui să depozităm măcar obiectele rar utilizate deasupra. Accesibilitatea redusă deasupra unui dulap de 2m face ca obiectele depozitate acolo să fie folosite mai rar, deci putem pune acolo geamantanele, patinele și clăparii fără nicio grijă. E nevoie doar de o scăriță de 1m ce poate ține loc și de scaun de bucătărie.

idei de depozitare

3. Folosirea colțurilor
Chiar dacă o amenajare este bine închegată, în general colțurile camerelor ajung să fie trecute cu vederea, fiind niște zone greu de folosit. Există corpuri de mobilier proiectate special pentru colțul camerei, ca să permită o depozitare cât mai generoasă fără a sacrifica accesibilitatea. În cazul bucătăriilor, aceste corpuri au un tip de rafturi interioare ce glisează pe un sistem de șine și permit depozitarea acelor tigăi și oale pe care doar foarte rar le utilizăm.

depozitarea la vedere

4. Depozitarea la vedere
Am învățat de la părinți și bunici modul clasic de depozitare, adica în spatele ușilor închise, uși ce au rolul de a ascunde haosul și urâțenia obiectelor pe care le deținem. Și poate că într-adevăr la un moment dat acește uși își aveau un rol bine-meritat… nu pot spune că le consider frumoase pe multe dintre obiectele pe care mi le amintesc din era comunistă. Dar acum lucrurile stau putin altfel. Așa cum cărțile au fost mereu considerate obiecte de expoziție și bibliotecile sunt construite pentru a le etala, și alte obiecte din casă pot fi expuse. Oalele și ustensilele de bucătărie, obiectele sportive, pixurile, hârtiile, de fapt cam orice obiect care se încadrează într-un șablon și are alte obiecte vecine la fel ca el. Expunerea cărților este acceptată fiindcă ele au o formă comună și creează o ordine binevenită în amenajarea unei locuințe, dar dacă arunci pe raft 3 hârtii, 2 pixuri, 7 cărți, 2 căni și o vază, aspectul va fi haotic și te vei gândi să pui o ușă în fața acestui haos; sau măcar o perdea.

Propunerea mea este ca, în loc să ascundem haosul, mai bine să-l organizăm în așa fel încât să devină ceva frumos și ceva la care să ne uităm cu drag. Putem vedea dispunerea obiectelor pe rafturi sau pe pereți chiar ca pe o operă de artă ce necesită atenția artistilor (a noastră) pentru a fi desăvârșită. În amenajarea din imagine, echipa noastră de design a ales să expună toate obiectele ce țin de timpul liber, în loc să le ascundă. Astfel pereții despărțitori dintre bucătărie și living au devenit spațiul de expoziție al activităților familiei ce locuiește în apartamentul din complexul rezidențial The Park.

sfaturi pentru depozitare

5. Donarea sau schimbarea obiectelor nefolositoare
În final, cea mai bună metodă de a organiza spațiul este să avem cât mai puține obiecte de depozitat și, dacă tot le-am sortat, este păcat să le aruncăm. O idee foarte frumoasă este să le donăm sau chiar să organizăm ceea ce în alte țări se face de decenii bune: un “garage sale”, adică o vânzare la prețuri modice a tuturor produselor de care nu mai avem nevoie în casă sau chiar la birou. Există și asociații care strâng astfel de obiecte și le recondiționează pentru a le introduce într-un nou ciclu de viață. În ultimii ani au apărut și site-uri web unde putem schimba obiectele pe care nu le mai folosim cu obiecte nefolosite de alți oameni.

Acest text face parte dintr-o serie de patru articole semnate de Mihnea Ghilduș, în calitate de autorul lunii pe blogul Storia.ro. În fiecare saptămână, vom lansa un nou set de sfaturi utile care să te ajute să-ți amenajezi locuința după stilul și personalitatea ta. Poți să citești primul articol aici:  Mihnea Ghilduș: cum să alegi stilul, culorile și texturile noii tale locuințe.

Ultima editare: 10 martie 2021

Cristina Pop

Pasionată de cifre și scris în aceeași măsură, Cristina a reușit să își construiască o viață care o face fericită. Îi place să petreacă timp de calitate alături de oameni care o inspiră. E de părere că nu doar cei care ne înconjoară ne fac viața mai bună, ci și spațiile amenajate creativ, așa că pasiunea pentru design interior a venit firesc și o explorează și prin scris.
Back to top button