Design Interior

Mobilierul din ratan – ce avantaje are și cum îl alegi

Practic, rezistent, ușor și flexibil, mobilierul din ratan natural sau sintetic este o alegere clasică pentru designul exterior, dar poate fi integrat cu succes și în interiorul locuinței. Poți opta pentru piese versatile, în nuanțe tradiționale de maro, dar și alb, negru ori gri. Ca să te bucuri, însă, de frumusețea și durabilitatea unui astfel de mobilier, este bine să știi care sunt avantajele pe care ți le poate aduce și care sunt criteriile cărora ar trebui să le acorzi atenție atunci când îl achiziționezi. 

Iată de ce ți-am pregătit, în cele ce urmează, un scurt ghid despre ce este ratanul, cum se diferențiază de răchită și ce calități deosebite are, precum și despre cum alegi mobilierul, dar și accesoriile din ratan, potrivite pentru nevoile tale și ale celor dragi. 

Ce este ratanul – diferențe față de răchită

Datorită rezistenței sale la intemperii, ratanul tinde să fie folosit, în mod special, pentru amenajarea terasei ori a grădinii, însă nu este nimic greșit în a aduce piesele din ratan în interiorul casei. Dimpotrivă, vei constata că transformă spațiul în unul mai primitor, sunt foarte practice și pot fi adecvate pentru orice cameră. Dar ce este, de fapt, ratanul, confundat, adesea, cu răchita, deși nu sunt deloc unul și același lucru? 

Ratanul este o plantă asemănătoare viței-de-vie. Originar din pădurile tropicale din Asia, Africa și Australia, ratanul, regăsit în peste 600 de specii, poate atinge zeci de metri lungime, iar tulpina are un miez solid, spre deosebire de cea de bambus, de exemplu. Structura în trei straturi a tulpinii (scoarță, strat poros și miez solid) conferă ratanului durabilitate, flexibilitate (este foarte greu de rupt), calitatea de a nu se destrăma și de a putea fi foarte ușor modelat. După ce este tăiat în segmente mai mici, ratanul este presat în diverse forme, pentru a fi utilizat în realizarea cadrelor pentru diferite piese de mobilier. Învelișul ratanului este, de obicei, folosit pentru îmbinări. Ratanul este considerat unul dintre cele mai rezistente materiale pentru confecționarea mobilierului și a accesoriilor (coșuri, lădițe, hamacuri, taburete). Atunci când lăstarii de ratan sunt tăiați prematur, planta nu mai are puterea de a se regenera. Este și motivul pentru care foarte mulți producători de mobilă preferă varianta ratanului sintetic. 

În schimb, răchita este o specie de salcie, din ramurile căreia se obțin piese de mobilier și accesorii atât pentru designul exterior al teraselor ori al curților, cât și pentru amenajarea interioară a casei. De regulă, răchita este folosită în combinație cu alte materiale naturale, precum miezul de ratan, stuful, papura, salcia. Când este umedă, răchita devine foarte flexibilă și poate fi împletită creativ. De altfel, tehnica țesăturilor din răchită datează încă din vremea Egiptului Antic. Arheologii au descoperit mobilier din răchită, datând din anul 3000 î.Hr., în mormintele faraonilor fiind găsite coșuri, scaune, lăzi, cufere din răchită. Deși răchita este asociată stilurilor de amenajare rustice sau vintage, ea poate fi integrată și în designul modern. La fel precum în cazul ratanului, există și mobilier și accesorii din răchită sintetică. 

Avantajele mobilierului din ratan

Mobilierul din ratan este foarte apreciat și este una dintre variantele practice pentru amenajarea interioară și exterioară a casei, apartamentului sau vilei, indiferent că locuiești în mediul rural, departe de agitația orașelor, sau într-unul dintre ansamblurile rezidentiale din marile aglomerări urbane. Astfel, principalele avantaje ale mobilierului din ratan se referă la: 

  • posibilitatea de a-l combina creativ, cu mobilier din alte materiale – dacă ești o fire curajoasă și îți plac provocările interesante, poți ieși din tiparul clasic al mobilierului exterior, folosit pentru amenajările teraselor sau grădinilor, realizat preponderent din ratan, lemn sau răchită; poți opta, de exemplu, pentru piese din oțel ori sticlă, care se combină ingenios cu acestea; astfel de alegeri dau un aer modern și nonconformist terasei sau curții tale; 
  • creează o atmosferă caldă – chiar dacă îl găsești la prețuri ceva mai mari decât pe cel sintetic, mobilierul din ratan natural are calitatea de a crea o atmosferă naturală în spațiul în care îl amplasezi; combinat cu elementele potrivite, cum sunt împletiturile, rogojinile, decorațiunile din lemn ori pânza, oferă un aer rustic, tradițional, care îți va reda energia pozitivă de care ai nevoie pentru a face față provocărilor de zi cu zi; 
  • posibilitatea de a găsi și accesorii din ratan – nu trebuie să te limitezi doar la mobilierul din ratan, pentru că accesoriile sunt o idee la fel de bună pentru a da un aer aparte grădinii sau interiorului casei sau apartamentului tău; coșurile sau cutiile din ratan sunt spații excelente pentru depozitare și pot fi amplasate în dormitor, în sufragerie, birou sau într-un atelier de lucru; aceste accesorii pot fi integrate cu ușurință în orice design; coșurile, cutiile sau taburetele din ratan sunt potrivite chiar și în baie (poți înlocui banalul coș din plastic pentru rufe, cu unul din ratan) sau bucătărie (coșul pentru fructe și legume, tăvile din ratan sunt accesorii deosebite), mai ales dacă aceste camere nu sunt foarte spațioase; totodată, pot fi obiecte de decor care au un efect vizual spectaculos; 
  • poate fi folosit atât în interior, cât și în exterior – ratanul este un material versatil și, datorită rezistenței lui în timp, poate fi folosit pentru realizarea mobilierului de interior și de exterior;
  • poate fi întreținut foarte ușor – pentru întreținerea mobilierului din ratan, nu ai nevoie decât de o cârpă sau un burete, puțină apă caldă și un detergent care să nu fie coroziv sau abraziv; după ce ștergi cu atenție mobilierul, îl clătești cu apă rece; ca să prelungești durata de viață a mobilierului din ratan folosit în grădină, este recomandat să-l acoperi cu o prelată specială, în timpul zilelor ploioase sau iernii; 
  • este ușor de manevrat – mobilierul și accesoriile din ratan sunt foarte ușoare, putând fi mutate cu ușurință dintr-un loc în altul; 
  • oferă un confort deosebit – ratanul este flexibil și se mulează, practic, pe forma corpului; astfel, scaunele sau hamacurile din acest material sunt confortabile. 

Cum alegi mobilierul din ratan – criterii de care să ții cont

Odată ce știi care sunt avantajele mobilierului din ratan, este bine să cunoști și care sunt criteriile importante de care ar trebui să ții cont atunci când îl alegi, astfel încât să te bucuri de calitățile lui deosebite, cât mai mult timp: 

  • ratan natural sau ratan artificial – în funcție de bugetul pe care îl ai, poți opta pentru ratanul natural sau pentru cel artificial (mai ieftin); cel artificial este ceva mai ușor de întreținut, mai ales dacă vrei să-l folosești în spațiile exterioare, nefiind nevoie să-l protejezi cu huse sau folie, atunci când plouă, de exemplu, și nu ai terasă acoperită; 
  • stilul de amenajare interioară/exterioară – pentru a crea un efect vizual deosebit, este important să alegi mobilierul din ratan în funcție de restul pieselor din casă; de pildă, pentru amenajarea livingului, poți opta pentru un fotoliu de ratan sau o măsuță pentru cafea, pe care să o acoperi cu o placă de sticlă, în condițiile în care, în locuința ta predomină mobila simplă, minimalistă, realizată tot din materiale naturale; dacă apartamentul tău este mobilat clasic, chiar opulent, cu piese masive, cu structură elegantă, atunci poate ratanul nu este chiar cea mai bună alegere; acest lucru este valabil și în cazul în care alegi un design interior sau exterior ultra-modern, cu piese din metal, sticlă ori plexiglas; 
  • calitatea fibrelor – grosimea și porozitatea tulpinii influențează rezistența mobilierului fabricat din ratan; astfel, există trei clase, în producția de mobilier de ratan: A, B și C, unde A reprezintă calitatea excepțională; de aici, și diferența de preț dintre diversele tipuri de mobilier din ratan; 
  • calitatea împletiturilor – este un aspect care reflectă durabilitatea mobilierului de ratan; cu cât împletitura este mai strânsă și mai densă, cu atât fotoliile, scaunele, canapelele și mesele sunt mai rezistente la uzură; calitatea împletiturii se vede, de altfel, și în preț; 
  • calitatea cadrului pieselor din ratan – este important ca acesta să fie din oțel sau din aluminiu și să fie tratat împotriva razelor UV, dacă amplasezi mobilierul în grădină, să fie rezistent la rugină și să aibă proprietăți anticorozive. 

Reține că ratanul nu numai că este la modă, indiferent de timpuri, dar este o alegere potrivită și eficientă, atât pentru amenajările interioare, cât și pentru cele exterioare. Indiferent că alegi ratanul natural sau pe cel sintetic, piesele de mobilier pot fi integrate cu ușurință în orice tip de design, fiind flexibile și durabile. 

Ultima editare: 25 mai 2022

Cristina Pop

Pasionată de cifre și scris în aceeași măsură, Cristina a reușit să își construiască o viață care o face fericită. Îi place să petreacă timp de calitate alături de oameni care o inspiră. E de părere că nu doar cei care ne înconjoară ne fac viața mai bună, ci și spațiile amenajate creativ, așa că pasiunea pentru design interior a venit firesc și o explorează și prin scris.
Back to top button